Transferul exotic propus lui Florin Niță! Ce echipă din Superliga a făcut și ea ofertă pentru portarul naționalei României de la EURO
Florin Niță, portarul naționalei României, a contribuit enorm la calificarea „tricolorilor” în optimile EURO, unde vom întâlni Olanda.
S-a aflat ce transfer exotic i s-a propus goalkeeper-ului în vârstă de 36 de ani.
Florin Niță și transferul exotic! Unde putea ajunge portarul României
Florin Niță este dorit atât în România, cât și în Turcia și Arabia Saudită. Gaziantep ar vrea să-i prelungească contractul, în timp ce Dan Șucu ar fi și el tentat să-l ia la Rapid.
Pe vremea când antrena în Cipru, Florin Bratu, fostul tehnician de la Karmiotissa, a avut o tentativă de a-l transfera pe portarul român, însă mutarea a picat.
„Anul trecut, pe vremea aceasta, am negociat eu cu Florin Niță. Am vrut să-l iau în Cipru la Karmiotissa. El nu juca atunci. Am fost foarte aproape. Au lipsit mici detalii.
Din păcate, președintele clubului de atunci a considerat că nu a putut să meargă mai departe. Au foarte mici diferențe. El și-a dorit să vină.
Nu avea echipă atunci. U Cluj a mai fost aproape de el. Eu mă bucuram dacă venea. Dar poate e mai bine că nu a venit. Ne-am salvat totuși de la retrogradare”, a spus Florin Bratu, la Digi Sport.
Pe lângă cele menționate mai sus, Niță mai este dorit de cluburi precum Al-Okhdood și Al-Kholood, anunță presa arabă. Damac și Al-Orobah ar fi și ele interesate de serviciile portarului român.
Gigi Becali nu-l vrea pe Florin Niță: „Nu mai iau portar scund”
După remiza României cu Slovacia, scor 1-1, de la EURO, Gigi Becali, finanțatorul FCSB, a fost întrebat despre o posibilă revenire a lui Florin Niță la echipa sa, însă replica patronului a fost una tăioasă.
„Ce să fac cu Niță? Ce mă interesează pe mine de el? La mine nu mai există portar de 1,80 m. Niciodată! De la 1,90 m în sus. Eu nu mai iau portar. Eu vreau portar de la 1,90 m. Nu mai iau portar scund. E bun Niță.
Știi ce minge a apărat el? Că spuneți că ne-a salvat. Dar nu trebuia să le apere pe alea? Știi care a fost cea mai grea? Aia cu piciorul de aseară. În rest, toate celelalte erau mingi de apărat. Domnule, că ne-a salvat Niță! Unde?!”, spunea Gigi Becali.