Real Madrid este aproape să-l ia pe Riccardo Calafiori, astfel că Radu Drăgușin ar putea să rămână un om important pentru cei de la Tottenham.
Mutarea s-ar putea face pentru nu mai puțin de 40 de milioane de euro, în condițiile în care apărătorul este dorit și de cei de la Juventus.
Cum Nacho a plecat de la Real Madrid, înlocuitorul perfect este considerat Calafiori, unul dintre cei mai valoroși fundași din Serie A.
Bologna speră să obțină în schimbul lui Calafiori 40 de milioane de euro. Iar dacă jucătorul ajunge la Real Madrid, atunci Tottenham își ia adio de la o țintă importantă din mercato și ar putea să-l considere om de bază pe Radu Drăgușin în sezonul viitor.
Revelația sezonului trecut din Serie A așteaptă oferta cea mai bună pentru Calafiori, în condițiile în care fundașul mai are contract cu Bologna până în 2027. Grupare care l-a vrut pe Dennis Man, în anul 2022.
Riccardo Calafiori este comparat deja cu legendarul Paolo Maldini, după ce Italia a reușit să obțină „biletele” pentru optimile turneului final din Germania.
Sâmbătă, Italia va întâlni reprezentativa Elveției, fosta adversară a României din preliminariile pentru EURO 2024.
„Calafiori se îmbracă «ca Maldini» cu Italia într-un 2024 care îl încoronează”, au titrat jurnaliștii de la Marca despre Riccardo Calafiori, jucătorul dorit de Tottenham.
„Nu știu de unde mi-am luat energia, a fost un meci greu. Trebuia să dau ceva pentru această echipă, am dat totul și sunt fericit că am contribuit. Nu m-am gândit prea mult la asta (n.r. la relansarea carierei sale)… Am fost doar foarte fericit.
Este greu de explicat. Zilele astea nu puteam să-mi aduc emoțiile la suprafață. Am vrut să mă revanșez după autogol (n.r. din meciul cu Spania), să pot ajuta echipa națională și cred că am făcut bine”, spunea Calafiori, după egalul scos de Italia în ultimul moment în fața Croației lui Modric, scor 1-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER