Trei echipe din Bundesliga sunt gata să îl transfere pe fotbalistul din naționala României care a jucat doar câteva minute la EURO 2024! Ce cluburi din Germania vor să-l cumpere
Trei echipe din Bundesliga sunt gata să îl transfere pe fotbalistul din naționala României care a reușit să bifeze doar câteva minute la EURO 2024.
Acesta a stârnit interesul cluburilor din Germania, care doresc să îi obțină semnătura imediat după terminarea turneului final.
Trei echipe din Bundesliga vor să transfere un fotbalist din naționala României
Un fotbalist din lotul deplasat de Edi Iordănescu la turneul final din Germania a intrat în atenția mai multor cluburi din Bundesliga. Chiar dacă a prins doar câteva minute în teren la EURO 2024, acesta poate fi protagonistul unei mutări spectaculoase în această perioadă de mercato. Este vorba despre Bogdan Racovițan, jucător care evoluează în Polonia, la Rakow. Acesta a apărut în teren doar în meciul cu Ucraina, primul disputat de România în Grupa E, când a fost introdus în joc în minutul 87, fiind rezervă în următoarele două partide, cu Belgia și Slovacia. Astfel, fundașul ar putea rămâne în Germania după încheierea turneului final, dacă un transfer se va concretiza.
Echipele la care ar putea ajunge Bogdan Racovițan
România este una dintre marile surprize ale Campionatului European din Germania. „Tricolorii” lui Edi Iordănescu au reușit să se califice în optimile de finală după ce au câștigat Grupa E, din care au mai făcut parte Belgia, Slovacia și Ucraina. Acum, nemții scriu că Bogdan Racovițan a intrat în vizorul mai multor echipe importante din Bundesliga, chiar dacă a bifat doar patru minute pe teren la acest turneu final. Totodată, polonezii anunță plecarea jucătorului într-un campionat mai bine cotat în această perioadă de mercato, aflată la început. Presa germană scrie că Bogdan Racovițan este un fotbalist obișnuit să evolueze într-un sistem cu trei fundași centrali. Astfel, fundașul celor de la Rakow s-ar potrivi perfect pe stilul de joc al unor echipe precum Freiburg, Wolfsburg sau Union Berlin. Campion în Polonia cu Rakow, Bogdan Racovițan s-a născut în Franța și a ajuns în urmă cu doi ani în Ekstraklasa, de la FC Botoșani. Gruparea moldavă a încasat nu mai puțin de 600.000 de euro în schimbul fotbalistului.
România – Olanda în optimile EURO 2024
România a reușit să se califice în optimile turneului final din Germania, unde o va întâlni pe Olanda, într-o partidă programată astăzi, 2 iulie, începând cu ora 19.00, pe Allianz Arena, stadionul gigantului Bayern Munchen. Dacă vor reuși să treacă de „Portocala Mecanică”, elevii lui Edi Iordănescu se vor califica în sferturile de finală, unde o vor întâlni pe câștigătoarea partidei dintre Austria și Turcia. Olanda și-a încheiat grupa pe poziția a treia, în spatele Austriei și Franței.