Încredere absolută. De asta a dat dovadă un bărbat care a avut atâta încredere în echipa națională a Ucrainei, încât a pariat 10.000 de euro pe rezultatul meciului România – Ucraina la EURO 2024.
Ucraina era favorita acestei confruntări, astfel că fostul fotbalist ucrainean Serghei Tretyak nu s-a sfiit să parieze o sumă uriașă pe victoria echipei naționale.
Însă, din nefericire pentru el, România a câștigat spectaculos în fața Ucrainei în primul meci de la EURO, scor 3-0.
Fostul atacant s-a retras din fotbal în 2019. Acesta spune că a pierdut nu mai puțin de 10.000 de euro, după ce a avut încredere totală în echipa națională a Ucrainei. Rezultatul partidei cu România l-a lăsat fără suma uriașă pariată.
„Am rămas fără 10.000 de euro. Dar n-a fost nici cel mai mare, nici cel mai mic pariu pe care l-am făcut vreodată. Eu joc pe termen lung, voi ieși pe profit la finalul Campionatului European”, a spus fostul fotbalist, potrivit UA Football.
Naționala României a strălucit la debutul la EURO 2024, reușind să aducă lacrimi de fericire pe chipurile românilor. „Tricolorii” au învins cu 3-0 naționala Ucrainei.
A fost o victorie categorică la primul turneu final după opt ani pentru naționala antrenată de Edi Iordănescu, cu golurile spectaculoase ale lui Nicolae Stanciu (min. 29), Răzvan Marin (min. 53) și Denis Drăguș (min. 57).
România se pregătește de meciul cu Belgia sâmbătă, pe 22 iunie, de la ora 22.00, la Koln.
PORTARI: Koen Casteels (Wolfsburg), Thomas Kaminski (Luton), Matz Sels (Nottingham Forest)
FUNDAȘI: Timothy Castagne (Fulham), Zeno Debast (Anderlecht), Wout Faes (Leicester), Thomas Meunier (Trabzonspor), Arthur Theate (Rennes), Jan Vertonghen (Anderlecht)
MIJLOCAȘI: Kevin De Bruyne (Manchester City), Maxim De Cuyper (Club Brugge), Orel Mangala (Lyon), Amadou Onana (Everton), Youri Tielemans (Aston Villa), Leandro Trossard (Arsenal), Arthur Vermeeren (Atlético de Madrid), Aster Vranckx (Wolfsburg), Axel Witsel (Atlético de Madrid)
ATACANȚI: Johan Bakayoko (PSV Eindhoven), Yannick Carrasco (Al-Shabab), Charles De Ketelaere (Atalanta), Jérémy Doku (Manchester City), Romelu Lukaku (Roma), Dodi Lukebakio (Sevilla), Loïs Openda (Leipzig)
După România – Ucraina 3-0, echipa națională a făcut un pas foarte mare spre optimile de finală, întâi prin cele 3 puncte obținute, dar și prin golaverajul foarte bun asigurat la acest moment. Astfel, potrivit unor calcule bazate pe datele UEFA, România este deja 75% în optimile de finală EURO 2024, dacă termină pe locul 3 în grupă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER