Micky van de Ven, fundașul lui Tottenham Hotspur, a ieșit accidentat de pe teren în meciul cu Aston Villa și a primit o veste proastă din partea medicilor.
Olandezul ar urma să absenteze o perioadă îndelungată de la Spurs, astfel că Radu Drăgușin poate profita din plin de acest lucru și să devină titular până la finalul sezonului, alături de campionul mondial Cristian Romero.
Accidentarea de lungă durată a lui apărătorului batav poate fi șansa cea mare pentru Radu Dragușin. Românul este prima variantă de înlocuire în strategia lui Ange Postecoglu, cealaltă ar fi galezul Ben Davies, însă faptul că internaționalul nostru a fost cel desemnat pentru a-l substitui pe Van de Ven în meciul cu Aston Villa (scor 4-0), denotă că el va fi alesul pe viitor! Ar mai putea intra în discuție și reprofilarea brazilianului Emerson Royal, din fundaș dreapt în fundaș central, puțin probabilă în acest caz.
Radu Dragășin este mai aproape ca niciodată de titularizarea la Tottenham. Internaționalul nostru ar putea începe în premieră un meci la Tottenham chiar etapa viitoare, în deplasare cu Fulham, dispută programată sâmbătă, 16 martie, de la ora 19.30.
Cum accidentarea lui Van de Ven este una destul de serioasă și îl va ține pe bară câteva săptămâni bune, Radu Drăgușin este așteptat ca în următoarele etape să fie partenerul din centrul defensivei al campionaului mondial Cristian Romero, scrie Fanatik.
„M-am simţit foarte bine, mi-a fost dor să joc. Abia aştept următoarele meciuri. Am avut un ritm foarte bun şi sper să mai joc de acum înainte multe meciuri.
Suntem pe drumul nostru. Vrem să jucăm un fotbal foarte bun. Oamenii de la club m-au primit foarte bine şi pot spune că deja mă simt ca acasă”, a spus Radu Drăgușin la finalul partidei câștigată clar cu Aston Villa.
”E foarte bine că Radu a intrat, au fost primele sale minute importante într-un meci mare și cred că s-a descurcat foarte bine”, a afirmat și Ange Postecoglu după meciul cu Villa.
Chiar dacă inițial s-a vorbit despre o întindere musculară, se pare că accidentarea lui Micky van de Ven este mult mai gravă. Fundașul central ar putea absenta o perioadă mai lungă de timp, astfel că Radu Drăgușin are șansa să joace în sfârșit titular la Tottenham.
Primul diagnostic primit de apărătorul olandez relevă o ruptură musculară la coapsă. În acest caz, în funcție de mărimea ei, medicii estimează că acesta va lipsi de pe teren între șase săptămâni și trei luni. Asta înseamnă că Van de Ven are șanse mici să mai poată evolua în acest sezon de Premier League, acolo unde londonezii mai au de jucat 11 meciuri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER