Naționala antrenată de Edi Iordănescu a demarat în trombă la EURO 2024, iar Victor Pițurcă a tras concluziile meciului România – Ucraina 3-0.
Fostul selecționer a anunțat ce obiectiv trebuie să aibă România după victoria senzațională cu Ucraina, în primul ei meci din Grupa E de la EURO 2024.
Naționala de fotbal a României a distrus Ucraina, învingând-o cu 3-0 în meciul de debut al Grupei E de la EURO 2024. Golurile au fost marcate de Stanciu (29), Răzvan Marin (53) și Drăguș (57), primele două după șuturi senzaționale, iar ultimul în urma unei faze a lui Man.
Fostul selecționer al României, Victor Pițurcă, a simțit că România va învinge, deoarece echipa noastră a fost mult mai motivată, în timp ce adversarii nu au avut ritm.
„Este o victorie fantastică. Merită felicitări absolut toată lumea, împreună cu suporterii echipei naționalei, care au fost și ei la înălțime.
O victorie extraordinară pentru echipa României, pentru această generație. Sper să continue pe același drum. Trebuie să se distanțeze de euforia acestui joc și să se concentreze la cel mai important meci, cel cu Belgia. O remiză ar fi foarte bună pentru noi.
Pentru mine, cel mai bun jucător a fost echipa României, grupul. S-a ridicat un jucător la un anumit nivel, iar aici l-aș remarca pe Stanciu, pentru că execuția lui a fost una fantastică și a deschis drumul acestei victorii. Dar eu spun că absolut toți băieții au jucat admirabil”, a spus Pițurcă la ProSport Special.
Fostul selecționer a recunoscut că nu se aștepta ca naționala României să câștige la trei goluri diferență. Victor Pițurcă a mai spus că „tricolorii” se pot califica în optimile de finală ale EURO 2024 cel puțin de pe locul 2.
„Nu mă așteptam la acest scor. Nu mă gândeam că putem câștiga la trei goluri diferență. Dar mă gândeam că putem învinge Ucraina, pentru că eu am spus că are jucători care evoluează cu toane. Când vor joacă, când nu vor nu joacă.
Au câștigat barajul cu Islanda cu noroc. Iată că i-am prins într-un moment ca acesta, mai ales că am văzut declarațiile presei spaniole și din Ucraina, că echipa României e cea mai slabă.
Iată că Ucraina are jucători care nu au fost concentrați așa cum ar fi trebuit și probabil că nici antrenorul nu are o experiență așa de mare.
Evident că eram sceptici, pentru că jocul echipei României nu ne încuraja, nu ne dădea speranțe. Dar eu știam ce înseamnă un meci de turneu final, că băieții vor fi concentrați la maximum. Poate aceste rezultate de dinaintea turneului final au fost un atu pentru băieții noștri.
Belgia și Slovacia sunt mai periculoase decât Ucraina. Au jucători extrem de puternici. În duelurile 1 contra 1 este greu să te lupți. Pentru noi e foarte important meciul cu Belgia. Dacă nu pierdem, cred că suntem suntem calificați cel puțin de pe locul 2. Nu mai vorbesc de moral”, a mai transmis el.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER