„100 de deținuți o ajută pe Twente! Atmosfera e bizară”** Ce scriu olandezii despre meciul cu Steaua!?
Stoichiță are un motiv în plus să câștige ultimul meci al
sezonului de toamnă: trebuie să îl convingă pe Becali să îi aducă
cele trei cadouri dorite! Twente a aterizat în România cu un
McClaren zâmbind la revederea cu roș-albaștrii. Olandezii scriu că
Twente va juca practic un meci acasă (în tribune e foarte probabil
să fie mai mulți fani batavi decât romani).
„Stadionul Ghencea va fi aproape gol, vânzându-se puține
bilete pentru acest meci. Sunt condiții de iarnă și se așteaptă o
vreme geroasă la ora jocului. 100 de deținuți o ajută pe Twente. Ei
au îndepărtat gheața și zăpada de pe câmpul de joc”, a
notat De Telegraaf, care prezintă 11-le probabil al olandezilor:
Boschker – Stam,
Douglas, Kuiper (Rajkovici), Carney – Brama, Perez, Tiote – Ruiz,
N’Kufo, Stoch.
Postul NU Sport a subliniat că „Twente vrea să o bată pe Steaua
pe un teren înghețat și pe ger”.
„O victorie ar asigura un loc calificant în primăvara europeană.
Altfel, Twente depinde de rezultatul meciului dintre Fenerbahce și
Șerif. Ghencea a fost acaparată de gheață și zăpadă. Pentru FC
Twente va fi practic un meci acasă în România, în tribune se anunță
puțini spectatori. Pentru Steaua, meciul nu mai are miză. Cum
Twente contează pe patru sute de suporteri, aceștia s-ar putea să
fie majoritatea dominantă„, a menționat sursa
citată.
Publicația De Twentsche Courant Tubantia din Enschede a titrat:
„Zăpadă, gheață și puțini spectatori la București”.
„Pe Twente o așteaptă un teren greu și alunecos. Atmosfera
în jurul stadionului e bizară. Străzile sunt alunecoase, pe trepte
este un strat de zăpadă, iar oamenii se țin unul de celălalt ca să
nu alunece”, a comentat ziarul olandez.
Steaua – Twente Enschede, din etapa a VI-a, ultima a grupei H a
Ligii Europa, este LIVE la ProTV, azi de la 22:00