Rapid este acum în Liga 2, se luptă din nou pentru promovarea în Liga 1, dar fanii nu pot uita marea victorie cu Șahtior: 15 ani s-au împlinit de la succesul obținut de Răzvan Lucescu în fața lui Mircea Lucescu.
Pe 24 noiembrie, Rapid câștiga la Donețk cu scorul de 0-1, într-o campanie de neuitat, în care a fost la un pas de semifinalele Cupei UEFA.
În exclusivitate pentru ProSport, Daniel Niculae, aproape de revenirea în fotbalul românesc, și-a adus aminte de victoria superbă obținută de giuleșteni în Ucraina și a tras concluzie sinceră: „puteam să le dăm mai multe”.
Pe 24 octombrie s-au împlinit 15 ani de la succesul extraordinar obținut de Rapid pe terenul lui Șahtior: 1-0. A fost ziua în care Răzvan Lucescu și-a învins tatăl, prin golul marcat de Marius Măldărășanu, în minutul 87.
„Am întâlnit atunci o echipă mult mai bună! Lui Răzvan Lucescu nu-i scăpa nimic și a pregătit meciul extraordinar, chiar dacă a avut emoții, doar și acea conferință de presă de atunci e de neuitat. Puteam să marcăm chiar mai multe goluri. Pe lângă gol, am ratat și eu o șansă mare cu un șut la colțul scurt, a ratat și Nae Constantin, dar și Ionuț Rada. Au fost și ei periculoși la loviturile libere. Dacă îmi aduc bine aminte, Dani Coman a scos o minge chiar din vinclu”, și-a adus aminte Daniel Niculae, pentru ProSport.
„A rămas o campanie extraordinară pentru Rapid, am simțit de la început că putem să reușim o performanță notabilă”, a punctat fostul atacant din Giulești, care a câștigat cu Rapid cinci trofee: Liga 1, Cupa României (2) și Supercupa României (2).
Echipa Rapidului cu Șahtior: Dănuț Coman – Ionuț Rada, Valentin Bădoi, Artavazd Karamyan, Robert Ilyeș, Marius Măldărășanu, Daniel Niculae, Vasile Maftei, Nicolae Constantin și Mugurel Buga.
Au mai jucat: Emil Dică (min. 51 – Constantin), Lucian Burdujan (min 76. – Ilyeș), Dănuț Perjă (min. 81 – Karamyan).
Răzvan Lucescu, după ce l-a învins pe Mircea Lucescu: „A fost un şoc pentru că am realizat că era pentru prima dată când eu mă bucuram pentru o înfângere a lu. Am plâns tare de tot! Aşa a fost… am lacrimi în ochi şi acum pentru că sunt momente care-ţi sunt adânc întipărite, care îţi rămân”.
Turul I preliminar
Sant Julia (Andorra) – Rapid 0-5 D. Niculae 10, 34, 66, Felix 62 (aut.), Vasilache 76)
Rapid – Sant Julia (Andorra) 5-0 Buga 1, 14, 20, 29, Măldărăşanu 80
Turul II preliminar
Rapid – Vardar (Macedonia) 3-0 D. Niculae 44, 50, Măldărăşanu 67
Vardar (Macedonia) – Rapid 1-1 Naumov 40 / Vasilache 59
Turul I
Feyenoord (Olanda) – Rapid 1-1 Kuyt 40 / Vasilache 74 (pen.)
Rapid – Feyenoord (Olanda) 1-0 Buga 12
Grupele Cupei UEFA
Rapid – Rennes (Franţa) 2-0 D. Niculae 42, Buga 67
Şahtior (Ucraina) – Rapid 0-1 Măldărăşanu 87
Rapid – PAOK Salonic (Grecia) 1-0 Măldărăşanu 45+2
Stuttgart (Germania) – Rapid 2-1 Gomez 20, 37 / Burdujan 80
16-imile Cupei UEFA:
Hertha Berlin (Germania) – Rapid 0-1 V. Negru 68 (pen.)
Rapid – Hertha Berlin (Germania) 2-0 D. Niculae 50, Buga 79 16-imi
Optimile Cupei UEFA:
Rapid – Hamburg (Germania) 2-0 D. Niculae 45+2, Buga 88
Hamburg (Germania) – Rapid 3-1 Lauth 24, Barbarez 36, Van der Vaart 62 / Buga 51
Sferturile Cupei UEFA:
Rapid – Steaua 1-1 V. Moldovan 50 / Nicoliţă 5
Steaua – Rapid 0-0
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER