6 fani ai Stelei, răniți!** 3 dintre ei au ajuns la spital!
Locotenent-colonelul Gheorghe Stan de la Jandarmeria București, care i-a însoțit pe suporterii Stelei ce au făcut deplasarea la Budapesta, pentru partida cu Ujpest FC, a declarat, joi, că șase fani români au fost răniți în incidentele din pauza meciului, trei dintre aceștia ajungând la spital.
"În pauza meciului, s-a trimis o rachetă din tribuna a doua spre locul unde erau suporterii Stelei, iar în urma incidentelor care au urmat, șase dintre aceștia au fost răniți, iar trei au avut nevoie de îngrijiri la un spital din Budapesta. Vom informa factorii de decizie și vom vedea ce măsuri se vor lua. Nu s-a întâmplat niciun incident între forțele de ordine și suporterii Stelei. Forțele de ordine ungare au folosit neinspirat spray-uri iritant lacrimogene, iar unii suporteri din zonă au avut de suferit", a spus Stan, la gsptv.
Gheorghe Stan consideră că forțele de ordine ungare au fost neinspirate atunci când au luat decizia de a interveni cu întârziere pentru aplanarea conflictului dintre cele două galerii. "Faptul că s-a întârziat intervenția mă face să cred că nu au fost inspirați", a precizat Stan.
Repriza a doua a partidei de la Budapesta a început cu o întârziere de peste 15 minute, după ce arbitrul întâlnirii, englezul Andre Marriner, a decis că meciul nu poate fi reluat din cauza unor incidente în tribune.
Suporterii celor două echipe au intrat în conflict în pauza meciului, după ce fanii maghiari au aruncat cu torțe în direcția celor români. În replică, suporterii steliști au rupt scaune de pe arena Szusza Ferenc, cu care au aruncat în fanii adverși. De asemenea, fanii steliști au forțat un grilaj pentru a trece spre sectoarele ocupate de gazde. Forțele de ordine au intervenit, însă arbitrul a decis ca jucătorii să nu iasă pe teren și reluarea partidei să fie întârziată până la calmarea spiritelor.
Echipa Steaua București s-a calificat în turul trei preliminar al Ligii Europa, după ce a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-0), formația maghiară Ujpest FC, în manșa secundă a turului doi preliminar al competiției.
Golurile echipei Steaua au fost reușite de Szekely ’59 și Grzelak ’66, pentru gazde înscriind Vasko Tamas ’81.
În tur, Steaua a câștigat cu scorul de 2-0.