A dat hattrick și i-a înnebunit pe maghiari în Paksi – Corvinul 0-4, deși a jucat cu mască precum Mbappe la EURO 2024! Reacția lui Marius Lupu, după ce a făcut meciul vieții în Ungaria
Marius Lupu a reușit un hattrick în meciul dintre Paksi și Corvinul Hunedoara, încheiat cu scorul de 0-4 și i-a înnebunit pe maghiari, deși a jucat cu mască precum Mbappe la EURO 2024.
Fotbalistul care a contribuit decisiv la victoria Corvinului din primul tur preliminat al UEFA Europa League a oferit și o primă reacție, după ce a făcut meciul vieții în Ungaria.
Ce a spus Marius Lupu, cel care a reușit în hattrick în Paksi – Corvinul 0-4, la finalul partidei
Corvinul Hunedoara a revenit în cupele europene după o așteptare de 41 de ani și a făcut-o cu dreptul. Echipa pregătită de Florin Maxim a jucat în primul tur preliminar al UEFA Europa League, după ce a reușit să cucerească Cupa României. Hunedorenii au dat piept cu Paksi, vicecampioană a Ungariei și câștigătoare a Cupei Ungariei și a reușit să producă surpriza serii, după ce s-au impus cu scorul de 4-0, deși maghiarii erau văzuți ca mari favoriți înainte de meci.
Marius Lupu, fotbalist care a reușit să marcheze un hattrick, a vorbit despre evoluția echipei și despre încrederea pe care jucătorii pregătiți de Florin Maxim o aveau înainte de această partidă, chiar dacă adversarul era mai bine cotat. Totodată, eroul Corvinului a vorbit și despre partida retur și a declarat că vor fi foarte atenți și vor trata meciul cu seriozitate.
„La primul gol m-am descătușat, dar toate trei au fost foarte importante. Pentru noi nu a fost o surpriză, am crezut de la început, am muncit, aici ne este locul. Am jucat cu mască pentru că la meciul cu CFR Cluj din sferturi mi-am rupt nasul.
Ar trebui să joc șase luni cu mască. Ne așteaptă un meci foarte greu în retur, nu contează scorul, jucăm de la 0-0. Sper să scoatem un rezultat bun”, a declarat Marius Lupu la finalul partidei, pentru DigiSport.
Cine este Paksi, adversara Corvinului din primul tur preliminar al UEFA Europa League
Paksi, echipă pe care Corvinul Hunedoara a învins-o cu scorul de 4-0 în primul tur preliminar la UEFA Europa League este vicecampioana Ungariei și a încheiat sezonul trecut la 16 puncte în spatele campioanei Ferencvaros. Totodată, Paksi a reușit o altă performanță importantă și a cucerit Cupa Ungariei.
Conform platformei de specialitate Transfermarkt, lotul maghiarilor este evaluat la aproximativ 8.5 milioane de euro, fiind de două ori mai scump decât lotul pe care îl are la dispoziție Florin Maxim.