Cătălin Munteanu a revenit în Ștefan cel Mare cu gol! „Cap de Zmeu” spune că victoria cu Olimpia a fost un antrenament bun și speră că prin jocul bun al echipei să readucă fanii la stadion! „Sunt bucuros pentru că am jucat bine, am făcut un meci bun, am marcat multe goluri. Per total sunt mulțumit. Ne-am facut toți datoria și eu spun că a fost un meci bun. A fost bine pentru că nu am jucat de doi ani aici, dar m-am obișnuit imediat, fanii m-au primit foarte bine înapoi și sper să avem rezultate cât mai bune”, a declarat Catalin Munteanu la Sport.ro
A fost un antrenament bun! „Avem meci cu Astra și apoi ne gândim la Hajduk. Meciul cu Olimpia a fost un antrenament bun pentru meciul cu Astra și cu Hajduk. Sper ca publicul să vină într-un număr din ce în ce mai mare la stadion„, a mai spus mijlocașul lui Dinamo la Sport.ro
Dinamo București s-a calificat în turul trei preliminar al Ligii Europa, cu scorul general de 7-1, după ce a învins, joi, pe teren propriu, cu 5-1 (3-0), formația moldoveană Olimpia Bălți, în manșa secundă a turului doi preliminar al competiției. În tur, Dinamo a învins cu scorul de 2-0 în deplasare.
Prima manșă a turului trei preliminar al Ligii Europa va avea loc la 29 iulie, în timp ce manșa secundă este programată la 4 august.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER