„A fost un moment zero!” VIDEO EXCLUSIV Discuția „bărbătească” prin care Șumudică și-a motivat echipa: „Să nu mai scrie că suntem rușinea Europei!”

This browser does not support the video element.

Viktoria Plzen – Astra 1-2.  Campioana speră din nou la o calificare în primăvara Europa League după victoria din Cehia, iar tehnicianul Marius Șumudică se așteaptă să vadă un salt în jocul echipei și în partidele din campionat.

Într-o intervenție în emisiunea ProSport LIVE, tehnicianul Astrei a dezvăluit că vestiarul echipei a avut parte de un „moment zero” chiar înainte de meci, iar jucătorii și-au putut spune of-ul într-o discuție „cu cărțile pe masă” la care au participat și conducătorii clubului.

Șumi a avut și un discurs motivațional în care le-a amintit jucătorilor că au ajuns să fie considerați „rușinea Europei” după rezultatele din primele două partie și spune că a simțit din atitudinea jucătorilor că aceștia vor face un meci mare la Plzen.

„Am ales bine modulul de joc și am pregătit foarte bine acest meci, chiar am spus de la conferința de presă că vom face un meci mare, îi simțeam (n.r. pe jucători). Ne-am spălat rufele în familie, niște lucruri de bucătărie internă, într-o ședință cu conducerea clubului. După care a fost o ședință bărbătească între mine și jucător

I-am asigurat de continuitate, de tot ceea ce înseamnă performanță, să ne aducem aminte ce am făcut anul trecut.

Ieri le-am zis că nu vreau să se mai scrie în ziare că suntem rușinea Europei și că împreună cu cei de la Qarabag, azerii, suntem cel mai slab cotată echipă din cauza rezultatelor obținute în primele două etape.

Au înțeles și au respectat cu strictețe tot ce le-am zis și diferența putea fi și mai mare, la cum s-a jucat.

O luăm meci cu meci, nu pot spune. Până acum nu se gândea nimeni că vom avea șanse (n.r. de calificare).

Ne dă puțin peste cap egalul Romei cu Austria Viena, ne așteptam să bată Roma și Austria Viena să rămână cu patru puncte. Important e însă returul cu Viktoria Plzen. Dacă vom câștiga și ajungem la șase puncte, avem șanse mari la calificare.

Nu e ușor, pentru că e o mentalitate, este o competiție europeană.  Le-am spus că nu putem fi echipa care să aibă astfel de sincope și să râdă toată lumea de noi. Acum e important să ne schimbăm mentalitatea și în competiția internă.

Am bătut palma, am făcut un pact între noi, pentru că fiecare am rămas datori în felul nostru. A fost o ședință între noi, ne-am spălat rufele în familie și ne-am spus ce era de spus. Consider că am avut un „moment zero”. Acum e foarte important meciul cu FC Botoșani, unde ne așteaptă o partidă foarte grea„, a declarat Marius Șumudică la ProSport LIVE.

 

Publicat: 21 10. 2016, 10:45
Actualizat: 21 10. 2016, 11:47