Adi Popa a identificat momentul în care s-a „rupt echilibrul”.** „Începusem bine a doua repriză”
Steaua a părăsit Europa League, în dauna lui Chelsea, după ce londonezii au reparat deficitul din tur, 0-1, și au învins pe Stamford Bridge cu 3-1.
Adi Popa a declarat la finalul partidei că balanța meciului s-a înclinat către Chelsea după golul doi al „albaștrilor”, marcat de Terry după o fază fixă.
„La faza fixă de la golul lui Terry s-a rupt echilibrul. Am început bine și a doua repriză, dar după golul doi ne-au luat la forță. DIn păcate am pierdut și am pierdut și calificarea.
Am câștigat și la calitate, am câștigat și experiență. Nu se compară fotbalul din Liga 1 cu cel din Europa”, a spus Adi Popa la DigiSport.