Mihai Răduț (28 de ani) evoluează în Polonia, la Lech Poznan, și cunoaște foarte bine posibila adversară din play-off-ul Europa League, Legia Varșovia. Mijlocașul îi pune în gardă pe clujeni. Este de părere că aceștia vor avea viață grea cu formația care a dominat campionatul Poloniei în ultimii ani.
CFR Cluj va avea un meci dificil, dacă va trece de armenii de la Alashkert în turul 3 al Europa League. În cazul în care calculele hârtiei vor fi respectate, campioana României ar urma să evolueze, cel mai probabil, împotriva Legiei Varșovia, campioana Poloniei din ultimii 3 ani. Mihai Răduț evoluează în liga poloneză de un an și jumătate și o cunoaște foarte bine pe Legia.
„Nu am jucat în acest sezon cu ei, dar știu că sunt foarte puternici. Domină adversarul. Chiar dacă în campionat au o singură victorie, CFR trebuie să fie foarte atentă. Cel mai bine se descurcă pe fază ofensivă. Au 3 jucători importanți, care pot face oricând diferența.
E păcat că CFR a renunțat la Edi Iordănescu, dar poate că noul antrenor va reuși rezultate bune împotriva Legiei. Eu am lucrat cu Edi și știu ce putea face. E o pierdere pentru ei„, a declarat Mihai Răduț la Digi Sport.
După primele 3 etape din campionatul intern, Legia se află pe 10, cu 4 puncte.
Manșa tur a turului 3 din Europa League are loc joi. Partida Alashkert – CFR se dispută de la ora 19:00, în timp ce Legia – Dudelange începe la 22:00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER