Alertă maximă!** Croații de la Dinamo se tem de un eventual război cu sârbii din Banat!
Presa din Croația se teme de meciul celor de la Dinamo Zagreb cu
Poli Timișoara. Oficialii grupării croate susțin că fanii lor ar
putea avea de suferit din cauza faptului că în Banat există un grad
ridicat de cetațeni de etnie sârbă.
„Trebuie
să fim atenți la meci în ceea ce privește partea organizatorică. În
Timișoara locuiesc foarte mulți sârbi și vă dați seama că oricând
se poate găsi un motiv care să îi provoace. Partida este una cu
grad de risc ridicat. Se pare că numărul fanilor care ne vor
încuraja va fi de la 500 la 1.000, fiecare bilet urmând să coste 8
euro”, a
spus directorul sportiv Damir Vrbanovic.
Croații se tem și de Poliția
Română
Presa din Zagreb atenționează fanii celor de la Dinamo să
nu vină în România cu mașinile personale pentru că fani
ai lui Steaua Roșie sau Partizan, ar putea să îi atace și să le
provoace daune. Mai mult decât atât se pare că autoritățile croate
se tem de poliția română care în opinia lor
„încearcă prin toate mijloacele să găsească o neregulă pentru a te
amenda. Dar dacă le plătești o sumă de cinci ori mai mică, pot
scăpa fără amendă. Deși România este în Uniunea Europeană, unele
obiceiuri au rămas la fel”.