Mijlocașul echipei Astra Giurgiu, Alexandru Stan, susține că nu s-a folosit de mână la preluarea premergătoare golului pe care l-a marcat în meciul cu Viktoria Plzen, încheiat cu scorul de 1-1, joi, în grupa E din Europa League.
„Este primul meu gol, mă bucur că am marcat, că nu am pierdut și că avem șanse la calificare în continuare. Nu m-am ajutat de mână la golul marcat de mine. Nu știu câte ocazii au avut ei, îmi pare rău că au marcat. Știam că sunt periculoși, că vin cu centrări, asta este, mergem mai departe. Mergem în Austria cu gândul la calificare„, a spus Stan la Dolce Sport.
Portarul Silviu Lung este mulțumit de rezultat, dar crede că echipa sa putea să obțină victoria dacă ar fi tratat jocul cu mai multă atenție.
„Cred că a fost un meci destul de echilibrat. Ne-a fost greu să jucăm fără atacant, am jucat cu un vârf improvizat, cu Budescu, pentru că Nico nu este încă pus la punct cu pregătirea fizică. Cred că azi am obținut un rezultat bun. Cu mai multă atenție, obțineam și cele trei puncte.
Alibec contează mult, nu ați văzut cât este de înzestrat? Dar, până la urmă, este greu când nu joci cu un atacant redutabil, pentru că Budescu este un număr 10
Obiectivul nostru a fost să ne calificăm în grupele Europa League, tot ceea ce vom face de acum înainte va fi un bonus pentru noi„, a afirmat Lung la Dolce Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER