„Am suferit, dar a meritat!** Știam că ne va fi greu!”
CFRÂ Cluj s-a calificat în grupele Europa League, iar portughezul Toni Conceicao a scăpat cel puțin temporar de demitere. Tehnicianul ardelenilor consideră că Kone & Compania au evoluat mulțumitor doar 45 de minute, dar a ținut să îi felicite pe jucători pentru calificare.
"Am spus că nu ne va fi ușor pentru că știam că vom lupta contra unui adversar puternic, care stă bine fizic.
Zvonurile din presă au timorat jucătorii, în prima parte nu au ascultat ce le-am cerut, dar am arătat altceva după pauză. Nu asta e echipa pe care am dorit-o.
Jucătorii sunt stabili din punct de vedere emoțional și am încredere în echipă. Am suferit mult, dar a meritat pentru că am câștigat. Suntem pe un drum bun pentru că ne-am îndeplinit obiectivul pentru Europa. Am prestat un joc bun doar 45 de minute”, a declarat Conceicao la finalul partidei.