Titular în meciul Liverpool – Rapid din 2000 (0-0), selecționerul Răzvan Lucescu e în continuare singurul portar român care nu a luat gol pe „Anfield”
Pe 28 septembrie 2000, Rapidul reușea un 0-0 pe „Anfield” în primul tur al Cupei UEFA, dar rata calificarea din cauza eșecului din Giulești, 0-1 cu Liverpool. La zece ani după ce a trăit acea seară europeană pe teren, selecționerul Răzvan Lucescu spune că jucătorii Unirii trebuie să fie curajoși pentru a-i bloca pe elevii lui Benitez.
Cum e, pentru un jucător, atmosfera de pe „Anfield”?Au trecut cam zece ani de atunci, dar țin minte că a fost un moment emoționant pentru toți. Cred că cel mai mare șoc a venit atunci când am intrat pe teren. Când am terminat încălzirea de dinaintea meciului și am intrat la vestiare, tribunele erau goale, iar nocturna nu era pornită la capacitate normală. Ne-am gândit că nu o să vină multă lume, având în vedere faptul că nu era vorba despre un adversar faimos și că ei câștigaseră în tur. Am ieșit de la vestiare după 15 minute și am rămas uimiți. Stadionul era arhiplin și toată lumea cânta.
La ieșirea pe gazon există o siglă a clubului înrămată, alături de care scrie „This is Anfield”. E adevărat că e pusă ceva mai jos tocmai pentru ca jucătorii să se aplece atunci când trec prin dreptul siglei?Da, e plasată chiar la capătul tunelului, la o distanță mică de ieșirea pe gazon. Face parte din tot ceea ce înseamnă Liverpool.
„You’ll never walk alone” cum sună la fața locului?A fost un alt moment special acela al primelor minute petrecute pe teren. Ambele echipe au stat la mijlocul terenului în timpul imnului și chiar auzeam colegii cum exclamau. Se simte că atmosfera e deosebită.
Apasă atmosfera în timpul meciului?Nu, pentru că fiecare știa ce are de făcut, indiferent de atmosferă. De obicei, susținerea suporterilor contează mai mult pentru jucătorii echipei-gazdă.
„Cel mai important meci din carieră”
Se poate spune că e cel mai important meci din cariera dumneavoastră de jucător?Da, ținând cont de numele și de valoarea adversarului. Au mai fost câteva meciuri în cupele europene, dar ăsta a fost cel mai spectaculos.
Sunteți în continuare singurul portar român care nu a luat gol pe „Anfield”. Un mare merit l-a avut echipa. Rapid a făcut atunci un meci excelent, pentru că jucătorii au intrat curajoși și cu încredere pe teren. Eu știu că am avut câteva intervenții bune, în special una la Owen, care scăpase singur și a vrut să dea o „scăriță”.
„Pot produce o surpriză de proporții”
Unirea joacă pe 18 februarie pe „Anfield”. E frustrant faptul că puteați fi acolo din postura de antrenor al Urziceniului, însă nu ați primit acceptul federației?Nu e un subiect de discuție pentru mine. Tot ce pot să fac e să îi doresc sincer lui Levy să obțină un rezultat bun acolo.
Care ar fi primul sfat pe care l-ați da jucătorilor înaintea unui meci cu Liverpool?Să aibă convingerea că pot să înfrunte de la egal la egal o echipă ca Liverpool. Oricum, calificarea se joacă în ambele meciuri, nu doar în cel din Anglia.
Are Unirea șanse în fața unei asemenea echipe?Eu cred că poate produce o surpriză de proporții, mai ales că presiunea e pe englezi. Mai mult, Unirea are deja experiența unor mari meciuri în Europa.
„Unirea a făcut o figură foarte bună în Champions League, are entuziasm și nu are nimic de pierdut în fața lui Liverpool. Presiunea e pe englezi” Răzvan Lucescu, selecționer România
9 meciuri a evoluat Răzvan Lucescu în Cupa UEFA, pentru FC Național și Rapid
„Scandal mare după meciul cu Ashtarak”
Răzvan Lucescu a avut miercuri ocazia de a revedea meciul din 2000 dintre Rapid și Liverpool. Selecționerul a comentat partida alături de Mihai Mironică, amintindu-și de o altă partidă a Rapidului din acel sezon de Cupa UEFA, înfrângerea surprinzătoare cu armenii de la MIKA Ashtarak: „A fost scandal mare în vestiar după acel meci. Noi bătusem în tur cu 3-0, eram oarecum liniștiți, iar ei au jucat cu o agresivitate ieșită din comun. Au învins cu 1-0, iar noi am fost amendați cu 1.000 de dolari”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER