Andone a „mușcat” din jucători: ‘Cine v-a învățat să pasați în spate?’

N’Doye, Kone și Homei au fost principalele ținte ale
tehnicianului dinamovist în prima repriză. Ando le-a reproșat în
repetate rânduri să nu mai facă greșeala de a da pase înapoi sau,
în cazul lui Homei, să nu-și mai lase adversarul liber. „Nu mai
dați pase în spate! De la cine ați învățat asta?” sau „Homei,
tine-ți omul pe piept. Nu-l mai lăsa să-ți scape”, au fost
îndrumările „Fălcosului” care s-au putut auzi în ciuda atmosferei
incendiare de pe stadion.

Garat,
gol în primul meci jucat ca titular

Debut perfect pentru Juan Garat în prima garnitură a „câinilor”.
Argentinianul a reușit să înscrie cel de-al doilea gol al
dinamoviștilor cu Hajduk, după o fază și un șut ale lui Adrian
Cristea. Fundașul în vârstă de 27 de ani a fost adus liber de
contract, ultima formație la care a evoluat fiind Club Atletico
Tigre, din Argentina.

Andone,
„ghicit” de ProSport

Tactica tehnicianului dinamovist, cu N’Doye și Liviu Ganea prezenți
în primul „11”, a fost anticipată de ProSport, care a dezvăluit cu
două zile înaintea partidei de aseară noile schimbări pe care le va
suferi Dinamo în prima garnitură. Senegalezul a fost preferat de
„Fălcos”, chiar dacă în zilele premergătoare partidei a existat un
scurt duel verbal între cei doi. Interesant este că, la cel de-al
patrulea meci al sezonului, a fost și cea de-a patra formulă de
echipă folosită de Ando.

„Câinii”,
în haine vechi

Chiar dacă și-au prezentat noul echipament cu câteva zile înaintea
debutului în Europa League, elevii lui Ioan Andone au preferat să
evolueze tot în echipamentul vechi. Din cât se pare, dinamoviștii
se vor echipa în noile haine abia din turul următor, pentru că nu
au anunțat din timp modificarea la UEFA. De menționat că noile
echipamente ale „câinilor” sunt de trei feluri: roșu, alb și verde,
ultimul fiind cel de rezervă.

Publicat: 29 07. 2010, 23:27
Actualizat: 29 07. 2010, 23:57