Ange Postecoglou a găsit vinovații, după egalul din Tottenham – AS Roma 2-2

SURSA FOTO: PROFIMEDIA. 29 noiembrie 2024
Vezi galeria foto - 4 poze

Joi, 28 noiembrie 2024, Tottenham a primit vizita lui AS Roma, în etapa 5 din faza principală a Europa League, iar Radu Drăgușin (22 de ani) a fost titular în formula aliniată de Ange Postecoglou (59).

Din nefericire, londonezii au obținut doar o remiză în fața propriilor fani, scor 2-2, iar după meci, managerul lui Tottenham nu s-a ferit să identifice vinovații.

Atacanții lui Tottenham, luați la țintă de Ange Postecoglou după remiza cu AS Roma, 2-2

La fel ca FCSB, care a remizat cu Olyimpiacos pe teren propriu, 0-0, Tottenham a înregistrat și ea un egal în etapa 5 din faza principală a Europa League, scor 2-2 la Londra cu AS Roma.

Londonezii au dominat autoritar jocul, având nu mai puțin de 24 de ocazii de gol și 12 șuturi pe spațiul porții, însă cu toate acestea, în momentul în care arbitrul a pus capăt jocului tabela a indicat o remiză.

Son Heung-Min (5′) și Johnson (33′) au punctat pentru gazde, în timp ce golurile romanilor au fost înscrise de Ndicka (20′) și Hummels (90+1′).

La fel ca la victoria impresionantă cu Manchester City din etapa precedentă a Premier League, scor 4-0 în deplasare, Ange Postecoglou a mizat în centrul defensivei pe cuplul Ben Davies – Radu Drăgușin.

Cei doi nu au mai fost de netrecut, însă cu toate acestea, prestația lor nu a fost criticată de Ange Postecoglou. În schimb, managerul lui Tottenham i-a certat pe jucătorii din departamentul ofensiv, care din totalul de 12 șuturi cadrate au izbutit să înscrie doar de două ori:

Cum ai zis și tu, e frustrant, mai ales că au egalat atât de târziu. Un meci bun, dar probabil trebuia să îl închidem mult mai devreme și am ratat niște ocazii mari. La 2-1 i-am ținut în joc, așa că e dezamăgitor că nu i-am bătut. Ne-a lipsit puțin calm în fața porții adverse. Am lovit bara de trei ori și am avut alte câteva șuturi scoase de pe linie, deci a fost genul ăla de meci. Dacă am fi marcat golul trei, meciul era gata, dar așa i-am ținut în joc”, a spus Ange Postecoglou, citat de Express.co.uk.

Pe ce loc e Tottenham

Tottenham, care a stat în fruntea clasamentului din Europa League în primele 3 etape, a ajuns după ultimele două rezultate înregistrate până pe poziția a 9-a. La fel ca FCSB, londonezii au 10 puncte și sunt în afara locurilor care duc direct în optimile de finală.

Înainte de remiza cu AS Roma de la Londra, Tottenham a fost învinsă surprinzător de Galatasaray, scor 2-3 în deplasare.

Pentru Radu Drăgușin și compania urmează un meci cu Rangers în Europa League, în deplasare, la data de 12 decembrie. Ulterior, ultimele două partide sunt programate cu Hoffenheim, tot în deplasare, pe 23 ianuarie, și cu Elfsborg, pe teren propriu, pe 30 ianuarie.

Publicat: 29 11. 2024, 14:02