Steaua va întâlni joi seară Molde, în etapa a treia a fazei grupelor din Europa League, iar singurul nume cunoscut din tabăra norvegienilor este cel al antrenorului Ole Gunnar Solskjaer, fost atacant de legendă al grupării engleze Manchester United.
Chiar dacă formația pe care o pregătește de doi ani nu a realizat performanțe notabile la nivel european, reușitele din campionatul Norvegiei au atras atenția asupra calităților de tehnician ale celui supranumit „Ucigașul cu față de copil”.
După 3 ani petrecuți la echipa de rezerve a lui Manchester United (2008-2011), Solskjaer s-a întors în Norvegia și a preluat-o pe Molde, cu care a cucerit titlul încă din primul sezon. În luna mai a acestui an, Solskjaer a primit o ofertă din Premier League, de la Aston Villa, însă a refuzat din cauza familiei sale, care de-abia se reacomodase în Norvegia.
Antrenorul lui Molde nu ar spune însă niciodată ‘nu’ unei oferte venite de la Manchester United, echipa la care a cunoscut cele mai mari satisfacții din carieră. Conform unui site al suporterilor „diavolilor”, „Ucigașul cu față de copil” este văzut de Sir Alex Ferguson ca un demn urmaș al său pe banca lui United: „Are profilul căutat de Ferguson”. Astfel, Solskjaer, care este aproape de al doilea titlu consecutiv cu Molde, poate reveni în doi sau trei ani la Manchester pentru a prelua frâiele de la cel ce i-a fost antrenor timp de 11 ani.
Până atunci, norvegianul se poate face remarcat și în Premier League, el fiind în continuare ofertat de Birmingham și Aston Villa.
Steaua – Molde, joi ora 22:00, în direct la PRO TV și pe Voyo.ro. Toamna asta facem primăvara în octombrie
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER