Antrenorul lui Varazdin, cucerit de fanii „câinilor”:** „Dacă aveam suporterii lui Dinamo, eram în stare să semnez că ne calificam! Am avut noroc azi”
Antrenorul echipei NK Varazdin, Samir Toplak, a declarat că
formația sa a avut noroc, așa cum nu s-a mai întâmplat în ultimul
timp, în meciul cu Dinamo, terminat la egalitate, scor 2-2, în
prima manșă a turului trei preliminar al Ligii Europa.
Tehnicianul croaților s-a declarat mulțumit de rezultat,
precizând că a crezut în repriza a doua că formația sa poate „chiar
să câștige”. „Sunt mulțumit de rezultat, ne-am străduit să
jucăm un fotbal frumos, așa cum noi jucăm de obicei, cu multe pase.
Dar astăzi nu am avut această ocazie, pentru că Dinamo este o
echipă foarte bună. Azi am avut mult noroc, cu care nu ne-am mai
întâlnit demult. Dinamo este echipa mai bună, dar clar rezultatul
ne dă dreptul să fim optimiști și vom face tot posibilul să o
eliminăm.
Dacă eu aș avea suporterii echipei Dinamo, acum eram în
stare să semnez că ne calificam, dar din păcate nu-i avem. Mi-a
fost frică să nu pierdem la un scor mai mare. La pauză am simțit că
putem să jucăm mai bine în repriza a doua și chiar să
câștigăm”, a spus Toplak.
Antrenorul a adăugat că acum cunoaște mai bine formația Dinamo
și va putea pregăti partida retur.
Echipa Dinamo București a terminat la egalitate, scor 2-2 (2-2),
meciul disputat, joi, pe teren propriu, în compania formației
croate NK Varazdin, în prima manșă a turului trei preliminar al
Ligii Europa. Golurile echipei Dinamo au fost marcate de Susac ‘5
(autogol) și Moți ’16, în timp ce pentru NK Varazdin au înscris
Sacer ’43 și Vugrinec ’45+2. Returul se va juca la Varazdin, în 4
august.