Antrenorul Viktoriei Plzen și-a pus mâinile în cap când a văzut că a picat iar cu FCSB: „Preferam alt adversar”
FCSB și Viktoria Plzen se vor întâlni din nou, după ce vicecampioana României i-a eliminat pe cehi din turul III al Ligii Campionilor. De această dată, se vor duela în grupele Europa League, spre dezamăgirea antrenorului lui Plzen.
FCSB a avut noroc la tragerea la sorți pentru grupele Europa League. Vicecampioana României a picat în cea mai ușoară grupă, cu Viktoria Plzen, Beer-Sheva și FC Lugano. Însă cei de la Plzen spun că ar fi preferat alt adversar în locul FCSB-ului. Pavel Vrba susține că este ușor dezamăgit că va trebui să joace din nou contra românilor.
„Este o grupă interesantă, dar suntem un pic dezamăgiți că jucăm iar contra Stelei. Voiam alt adversar, dar cred putem termina pe locul doi în grupă. Personal, mi-am dorit, FC Koln, Young Boys Berna și pe Vitesse”, a declarat Pavel Vrba, citat de sport.sme.sk
Cei de la Plzen n-au deloc amintiri plăcute cu echipele românești. În acest sezon au fost eliminați de FCSB din turul III al Ligii Campionilor, cu 6-3 la general. În anii trecuți, Viktoria a jucat cu Petrolul. A făcut 1-1 la Ploiești și a fost învinsă cu 4-1 în Cehia. Plzen a jucat și contra Astrei: 1-1 la Giurgiu și eșec cu 1-2 în Cehia.