Antrenorul echipei FC Copenhaga, Ariel Jacobs, a declarat că mesajul său pentru jucătorii formației pe care o pregătește și pentru suporterii danezi înaintea meciului cu Steaua din grupa E a Ligii Europa este să creeze împreună un iad pentru ca apoi să ajungă în rai, obținând calificarea.
„Nu va fi ușor cu Steaua, echipă care pornește cu un avantaj în acest meci, ținând cont că un egal sau chiar o înfrângere în anumite condiții o pot califica. Jucătorii sunt conșienți de acest lucru, dar după victoria cu Molde vom încerca să învingem și Steaua. Sprijinul fanilor noștri va fi mai important ca niciodată în aceste circumstanțe speciale. Mesajul meu pentru jucători și suporteri este să creăm împreună un iad, pentru ca apoi să mergem cu toții în rai. Este o provocare importantă pentru noi. Sunt convins că putem obține victoria, avem experiența necesară. În meciurile cruciale am jucat mereu bine, sper că va fi la fel și de această dată”, a spus Ariel Jacobs, citat de site-ul oficial al grupării din Copenhaga.
Partida FC Copenhaga – Steaua București, din ultima etapă a grupei E a Ligii Europa, se dispută joi, de la ora 20.00, pe stadionul Parken din Copenhaga, și va fi transmisă în direct de ProTV.
Steaua se califică în 16-imile Ligii Europa dacă obține cel puțin un punct la Copenhaga sau dacă pierde la un gol diferență, cu excepția scorului de 0-1.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER