Aroganță batavă!** Steliștii s-au simțit în Olanda ca un slujitor la curtea regelui, dar Ilie poate profita din plin
Olandezii nu se gândesc că ar putea rata calificarea în optimile competiției. Pentru ei, meciul contra Stelei intră la categoria „must do”, iar apoi își pot lua biletele pentru optimi. În schimb, Ilie Stan are multe de pus pe hârtie și speră ca vorbele din „BD” să se îndeplinească.
În jurul stadionului lui Twente e liniște. Conferințele stau să înceapă, dar nu e nimic de aranjat pentru că totul e la locul lui. Steve McClaren se plimbă pe holurile stadionului și ne aruncă bezele. Probabil simt că suntem din România sau ne știe de la meciul tur. Secretara clubului intră în rol și vrea să pună la punct împreună cu englezul programul pentru zilele următoare. Încărcat se pare, pentru că tehnicianul olandezilor oftează apăsat. „Nu veți avea timp mâine seară pentru că, după ce veți câștiga, o să se aglomereze acțiunile”, spune aceasta plină de încredere. Este aprobată dintr-un semn din cap de McClaren, convins și el că Steaua nu le va pune nicio problemă. E clar. Pentru batavi nu există scenariul în care echipa lor poate fi eliminată.
„Să fim serioși, n-aveți nicio șansă”
În jurul stadionului încă umblă suporteri în căutarea unui bilet. Nu sunt disperați, semn că meciul nu mai are o miză foarte mare. „Am câștigat în tur cu 1-0. Cred că avem dreptate dacă am spune că nu aveți nicio șansă. Treaba este aproape încheiată”, ne spune Vorn, un tânăr înalt și blond. Căutăm puțin optimism, iar un angajat al clubului care aranjează muzeul echipei ne cheamă să ne arate puținele trofee ale olandezilor. Ne mândrim că Steaua are o vitrină impresionantă, dar suntem întrerupți.
„Știm că ați luat și Cupa Campionilor, dar asta se întâmpla acum 26 de ani. Acum este alt fotbal și după meciul tur pot spune că nu ne-ați impresionat deloc. Ați jucat mai bine acum doi ani, parcă. Apropo, tot așa frig e la voi acolo pentru că atunci erau -20 de grade?”, ne întreabă Klaas. Dăm din cap afirmativ și ne simțim dezarmați. Poate de data asta se întoarce roata și McClaren o să aibă mai mult timp liber după meci.
Jucăm contra unei echipe bune. Tănase, Tatu, Rusescu și Nikolic au fost cei care ne-au pus apărarea în pericol în meciul tur
Steve McClaren, antrenor Twente
Steaua poate schimba rezultatul, trebuie să uităm că am câștigat în tur, doar așa putem merge mai departe
Steve McClaren, antrenor Twente
Știm că ați luat Cupa Campionilor, dar asta se întâmpla acum 26 de ani. Acum este alt fotbal și pot spune că nu ne-ați impresionat deloc în tur
Klaas, suporter Twente
Am câștigat cu 1-0 la București, deci nu aveți nicio șansă în retur
Vorn, suporter Twente