Fără victorie în ultimele 4 meciuri oficiale, dintre care un eșec cu 6-1 în fața lui Bayern, Stuttgart va încerca să-și refacă moralul chiar împotriva Stelei. Rezultatele înregistrate de „șvabi” sunt îngrijorătoare în primul rând pentru steliști, care în prima etapă din Europa League sunt nevoiți să joace contra unui adversar rănit în orgoloiu.
De altfel, după 0-0 cu Fortuna Düsseldorf în această etapă, cei de la Stuttgart spun că meciul cu Steaua trebuie să fie un pansament pe rană: „Trebuie ca acest meci să ne dea încredere pentru cel cu Werder Bremen”, spune Sven Ulreich, portarul lui Stuttgart.
Cele mai mari griji pentru antrenorul Bruno Labbadia sunt cauzate de ofensivă. Stuttgart n-a reușit să marcheze în niciuna dintre partidele jucate acasă în campionat, cu Wolfsburg și cu Fortuna Düsseldorf, lucru pe care Steaua l-ar putea specula: „Ducem lipsă de ambiție în faza finală, de acuratețe în fața porții”, spune tehnicianul lui Stuttgart, care speră că acest obstacol va fi depășit la partida cu Steaua.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER