Șeful din Gruia spune că șansele de calificare ale echipei sale sunt destul de mici
Arpad Paszkany a înghițit destul de greu eșecul de joi seara, 0-2 cu Inter, de la Milano, dar spune că CFR-ul va forța cel puțin o victorie de palmares în retur. „Nici 1-0 nu era un rezultat prea încântător. Nu sunt mulțumit. În orice caz, cât sunt șanse matematice, vom încerca să facem un joc mult mai bun. Încercăm să aducem măcar victoria”, a declarat Paszkany, care a explicat apoi motivul principal al înfrângerii: „Avem o problemă foarte mare la mijlocul terenului, deși am primit garanții că jucătorii accidentați vor fi recuperați încă de la începutul pregătirilor, nu s-a întâmplat asta. Ne-au lipsit doi mijlocași care în mod normal făceau parte din prima echipă. A fost destul de greu, dacă nu chiar foarte greu să alcătuim un lot. Știam că nu avem voie să greșim, iar golurile le-am luat pe două greșeli individuale”. În pauza de iarnă, CFR s-a despărțit de cinci jucători importanți: Bastos, Sougou, Nicoară, Lusi Alberto și Aguirregaray.
„Maah e peste Sougou” Patronul campionilor a mai spus ieri că trebuie să avem răbdare cu nou achiziție, Maah, care va da un randament excelent cât de curând. „Maah e un jucător foarte bun, dar nu a fost susținut cum trebuia în meciul de ieri (n.r. – joi). Potrivit măsurătorilor, Maah are aceeași viteză cu Sougou, dar este mai tehnic. Eu cred că e peste Sougou”, a încheiat Paszkany.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER