„Asta îi lipsește!”. O fostă vedetă a celor de la Tottenham a dat verdictul pentru eroarea lui Radu Drăgușin din faza în care a fost eliminat

SURSA FOTO: PROFIMEDIA
Vezi galeria foto - 4 poze

Jamie O’Hara (38 de ani), fost mijlocaș la Tottenham Hotspur și internațional englez de tineret, a analizat faza din debutul partidei cu Qarabag, care a condus la eliminarea lui Radu Drăgușin (22) de pe teren.

Internaționalul român a comis un fault din postura de ultim apărător și a văzut direct cartonașul roșu din partea arbitrului. Din fericire, Tottenham l-a răzbunat și a învins-o pe Qarabag cu 3-0, debutând astfel cu un succes în faza principală din Europa League.

„Din cauza asta a terminat prematur seara”. Jamie O’Hara l-a luat în vizor pe Radu Drăgușin, după Tottenham – Qarabag 3-0

Joi, 26 septembrie 2024, Radu Drăgușin a început din postura de titular partida Tottenham – Qarabag 3-0, profitând de o suspendare a argentinianului Cristian Romero.

Confruntarea de pe Tottenham Hotspur Stadium trebuia să fie o oportunitate pentru talentatul apărător român, care vrea să îi demonstreze lui Ange Postecoglou că își merită locul în „primul 11”, însă din nefericire, jocul a început cum nu se putea mai trist. În minutul 8, Radu Drăgușin a primit o pasă înapoi, puțin cam tare, din partea olandezului Micky van de Ven. Deși avea timpul necesar pentru a lua o decizie, Drăgușin s-a precipitat și a fost deposedat de brazilianul Juninho. Mult mai rapid, acesta din urmă a scăpat singur spre poarta lui Vicario, moment în care internaționalul român a luat dificila decizie de a-l faulta. Deznodământul? Radu Drăgușin a văzut direct cartonașul roșu și a terminat partida Tottenham – Qarabag după doar 8 minute.

Din fericire, colegii l-au răzbunat pe parcursul meciului de la Londra și Tottenham a învins-o pe Qarabag, chiar și 9 jucători de câmp, cu scorul de 3-0.

Revenind la imprudența lui Radu Drăgușin, aceasta a fost analizată în Anglia de Jamie O’Hara, fost mijlocaș la Tottenham și internațional englez de tineret.

O’Hara a încercat să fie blând cu apărătorul lui Postecoglou și a găsit imediat o scuză pentru eroarea pe care acesta din urmă a comis-o în fața brazilianului Juninho:

Radu Drăgușin a fost cumpărat ca o variantă de rezervă, a fost un jucător disponibil pe piață, un internațional. A comis-o în seara asta (n.r. – joi, 26 septembrie) și probabil că a făcut-o din cauza lipsei de precizie. Nu a jucat prea mult, așa că a comis-o”, a declarat Jamie O’Hara, citat de One Football.

Ce a transmis Radu Drăgușin după gafa din partida cu Qarabag

Radu Drăgușin a ținut să își prezinte scuzele în fața suporterilor lui Tottenham Hotspur, care au tremurat serios în momentul în care au văzut că favoriții lor au rămas în inferioritate numerică încă din startul jocului:

Cu siguranță nu în acest fel mi-am dorit să încep această călătorie europeană, dar echipa este cel mai important lucru și colegii mei au făcut un joc incredibil și ne-au asigurat punctele. Am făcut o greșeală din care trebuie să învăț și să continui să muncesc din greu. Sunt recunoscător pentru toate mesajele primite, recunoscător pentru toată susținerea”, a transmis Radu Drăgușin, prin intermediul unui text postat pe pagina sa de Instagram.

Pentru Tottenham urmează un meci foarte dificil cu Manchester United, programat duminică, 29 septembrie, în etapa 6 din Premier League. Ulterior, pe 3 octombrie, joi, Tottenham va evolua în deplasare cu Ferencvaros, în faza principală din Europa League.

Publicat: 29 09. 2024, 10:50