Astra și-a aflat adversarul în turul trei preliminar al Europa League. Giurgiuvenii vor întâlni pe Slovan Liberec
Formația Astra Giurgiu va întâlni echipa Slovan Liberec în turul trei preliminar al Ligii Europa, după ce gruparea cehă a eliminat-o pe MKF Kosice (Slovacia) în turul doi preliminar al competiției.
Slovan Liberec a învins-o, joi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, pe MFK Kosice, prin golurile marcate de Dubek ’54, Delarge ’81 și Sural ’90. Slovan Liberec se impusese și în manșa tur cu scorul de 1-0.
Partida tur dintre Astra Giurgiu și Slovan Liberec se va disputa la 31 iulie, în România, returul fiind programat în Cehia, la 7 august.
Sursa: Mediafax