„Atenție, urmează finala Europa League cu stația la Gheorghe Hagi!”** Cum se vor numi stațiile de metrou din București în săptămâna finalei EL

Metrorex a anunțat că în perioada 6-10 mai, șase staii de metrou din București vor primi numele unor fotbaliști celebri, pentru a marca găzduirea finalei Ligii Europa de către București.

În aceste condiții, să nu fiți uimiți dacă veți vedea că stația Piața Victoriei va deveni Nicolae Dobrin, stația Ștefan cel Mare va deveni Ion Pîrcălab, Obor – Gică Hagi, Piața Iancului – Fernando Llorente, Piața Muncii – Radamel Falcao și Dristor – Rică Răducanu.

În perioada menționată, la intrările din cele șase stații de metrou vor exista indicatoare cu noile denumiri, iar în timpul programului de lucru vor fi difuzate anunțuri cu privire la finala ce se va disputa pe Arena Națională.

Programul de lucru al metroului va fi prelungit pe 9 mai, acesta urmând să circule pînă la ora 1 noaptea.

Ideea i-a surâs patronului stelist Gigi Becali, care susține permanentizarea acestor denumiri: „Hagi merită pe deplin să dea numele unei stații de metrou, pentru că este cel mai mare. Peste tot unde mă duc, chiar și în Parlamentul European, toată lumea asociază România cu numele lui Hagi. Alte nume care ar putea fi date stațiilor sunt al Nadiei Comîneci, al lui Ilie Năstase și al lui Mircea Lucescu, care e cel mai bun antrenor român, chiar dacă nu fost mare vedetă. Dobrin? La Pitești, dacă se face acolo metrou”.

Publicat: 04 05. 2012, 17:43
Actualizat: 04 05. 2012, 17:44