Bănel Nicoliță a declarat joi, după victoria cu Utrecht, în Liga Europa, că se bucură pentru această victorie obținută după mult timp în cupele europene și că jucătorii aveau nevoie de un astfel de rezultat, pentru a avea un moral bun.
„Ne bucurăm foarte mult că am obținut această victorie în Europa după mult timp și sperăm să mai câștigăm în continuare. Suntem bucuroși și de faptul că l-am făcut pe patronul nostru fericit, iar astăzi am demonstrat că suntem o echipă bună și ne putem bate de la egal la egal cu orice echipă. Aveam nevoie de această victorie, pentru că acum vom avea un moral mult mai bun la partida cu Rapid”, a spus Bănel Nicoliță.
Jucătorul stelist a apreciat drept normale criticile formulate la adresa sa în ultima perioadă: „Criticile din ultima săptămână au fost normale, pentru că nu mi-a ieșit mai nimic în ultimele meciuri. Sper ca o dată cu această victorie să ne revenim și să jucăm din ce în ce mai bine”.
La rândul său, fundașul Iasmin Latovlevici a precizat că această victorie reprezintă un pas înainte pentru Steaua. „Nu știu cât de mult ne ajută rezultatul de la Liverpool, însă noi trebuie să ne gândim la jocul nostru și să lucrăm mai mult. Ne ambiționează orice fel de atac din afară și orice critică, vrem să demonstrăm că suntem o echipă de valoare„, a spus jucătorul.
Latovlevici a adăugat că atacantul Bogdan Stancu, marcatorul a două goluri, este un jucător foarte important pentru Steaua. „Ne bucurăm că marchează atât de mult și trebuie să profităm cât mai mult de valoarea sa”, a mai spus fundașul.
Steaua București a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (1-1), formația olandeză FC Utrecht, în etapa a IV-a a grupei K a Ligii Europa și a obținut prima victorie în această fază a competiției.
Pentru Steaua au marcat Gardoș ’29 și Bogdan Stancu ’52, ’53, în timp ce golul formației olandeze a fost reușit de Mertens ’33.
În celălalt meci al grupei, echipa engleză FC Liverpool a învins, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (0-1), formația italiană SSC Napoli.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER