Bateți în Cipru și veți avea liniște!** „Steaua a făcut mereu o figură frumoasă în Europa League!”
Președintele FC Steaua, Helmuth Duckadam, care a însoțit echipa Stelei, miercuri, în Cipru, pentru partida din Liga Europa cu AEK Larnaca, a declarat că speră să câștige partida pentru a avea speranțe că va trece de grupa J a competiției.
„Întotdeauna am făcut o figură frumoasă în Liga Europa, sper să facem și de data asta. Sper să ne întoarcem cu trei puncte care să ne dea speranțe pentru primăvara europeană. Dacă reușim să ne întoarcem cu o victorie va fi liniște la echipă și vom aborda partida cu Oțelul în liniște”, a spus Duckadam.
El crede că o victorie în Liga Europa le-ar reda jucătorilor moralul și pentru campionat. „Ei sunt profesioniști, în fotbal ai șansa de la o săptămână la alta să repari ce ai greșit într-un meci anterior. Presiunea este la fiecare joc. Suntem departe de lider, dar campionatul e lung și sunt convins că vom reface încet această diferență. Indiferent de antrenor. Antrenorul depinde de rezulate, dar sper să vină și rezultatele, pentru că echipa are potențial”, a mai spus Duckadam.
Delegația echipei Steaua a plecat, miercuri dimineață, spre Cipru, unde va disputa partida cu AEK Larnaca, din Liga Europa. Meciul, contând pentru etapa a II-a a grupei J a Ligii Europa, se va disputa, joi, de la ora 20.00.