Steaua mai are puțin mai mult de o săptămână până la meciul tur cu Twente, de pe Național Arena. Roș-albaștrii și-au refăcut moralul, după 3-0 în amicalul cu trupa lui Dan Petrescu, Kuban Krasnodar.
Cu toate acestea, atmosfera la Steaua este una tensionată, după ultimele ordine date de Gigi Becali. Patronul i-a transmis lui Ilie Stan că Bicfalvi, unul dintre cei mai buni jucători în pregătiri, nu are ce să caute în primul 11. Becali vrea să îi vadă în schimb titulari pe Latovlevici (fundaș stânga), Brandan (mijlocaș central) și Florin Costea.
Fostul antrenor al Stelei, Dumitru Dumitriu, este de părere că Brandan nu trebuie să lipseasă din primul 11 în „dubla” cu Twente.
„Bicfalvi trebuie folosit ca închizător în meciul cu Twente, iar Brandan lângă el. Cei de la Twente nu vor ataca foarte mult, dar e nevoie de doi închizători.
Pe stânga nu trebuie folosit Lupu, pentru că va fi depășit de miza partidei, de aceea cred că Brandan va fi retras, dar e o pierdere pentru linia de mijloc.
Geraldo nu este extrem de agresiv, așa cum trebuie să fie un fundaș, dar este extrem de util pentru Steaua.”, a declarat Dumitru Dumitriu la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER