Becali: „Ca să pariezi atât trebuie să vorbești cu 5 jucători să facă 11 metri și eliminare!”** SINGURA posibilitate ca Steaua – ȚSKA să fie blat
Gigi Becali respinge orice acuzație și spune că singura variantă „viabilă” ar fi ca cei care au pariat să fi aranjat totul cu gruparea din Bulgaria
„Dacă atât de mulți bani ar trebui să aibă și o filieră de blat la ȚSKA. Un aranjament cu ei, ceva. Cum să parieze 1000 de inși 240 de milioane dacă nu sunt siguri.
Aia dacă au pariat atât, nu puteau să fie siguri decât de înfrângerea lui ȚSKA, să fi vorbit acolo.
Credeți că la suma asta vorbești cu antrenorul? Trebuie să vorbești cu 5 jucători care să facă 11 metri și eliminare. Cănd se făceau blaturi în „Cooperativă” cereau să aibă 2-0 la pauză și își luau garanții. Un jucător trebuia să facă 11 m și să ia roșu până în minutul 20″, a declarat Gigi Becali la Sport.ro.