Kapetanos a fost înger și demon pentru Steaua în meciul cu Napoli. Grecul a înscris golul de 3-0, în minutul 15, dar a fost eliminat pentru că și-a lovit un adversar cu cotul, în minutul 30, lăsându-și colegii în inferioritate numerică mai bine de o repriză.
Nu puține au fost vocile care au contestat gestul nesăbuit al atacantului, la finalul partidei, care s-a terminat la egalitate, 3-3. Gigi Becali spune că o eventuală sancțiune îi va fi dată lui Kapetanos de Marius Lăcătuș.
„Nu mă mai gândesc la meciul cu Napoli. Dacă stau să despic ce s-a întâmplat, ajung la balamuc! Trecutul e trecut, viitorul contează pentru mine. Îi dau lui Kapetanos sancțiunea pe care o spune Lăcătuș. Noi am jucat aseară cu o echipă care e contracandidată la calificare, deci acele 2 puncte sunt de fapt 4, nu mai pun și golaverajul la socoteală. Cred că va fi o sancțiune severă, dar nu o dau eu, o dă Marius.”, a declarat Becali la gsptv.
„Kapetanos nu e o pierdere”
„Eu sunt supărat pe un om când face ceva voit, sau când avem o înțelegere și nu o respectă. Eu nu știu cum a reacționat Kapetanos atunci, dar, dacă e nevoie pentru viitor, ca în subconștientul jucătorilor să fie acea sancțiune, o să o facem. Vom da exemplu. Kapetanos nu cred că va fi o pierdere pentru meciurile viitoare”, a mai spus Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER