Gigi Becali este extrem de entuziasmat de victoria obținută de Steaua cu 3-0 în deplasarea de la Trnava, care i-a adus grupării di Ghencea calificarea în play-off-ul Europa League. Patronul „roș-albaștrilor” a ținut să-i laude pe Georgievski, Pârvulescu, Rusescu și Stanca, despre care spune că nu i-au dat nicio emoție.
„Mi-au plăcut foarte mult fundașii laterali. Rusescu este cel mai bun atacant din România. Lui Rusescu i-am zis că e de valoare mondială și nu mai are nevoie de încurajări. Am avut emoții să nu avem din nou ghinion. În mintea mea am făcut o analiză: mă, dacă se termină 1-0, asta este echipă care o să pice. Asta este diferența între Steaua și Spartak Trnava.
Noi suntem capi de serie, putem să întâlnim o echipă mai accesibilă. Singurul lucru pe care-l regret este că nu o să-l am pe Tănase, cu el pe teren chiar nu am nicio emoție. Nu poți să faci contestație, că ei se uită pe ce a scris arbitrul. Eu sunt acum fericit.
Reghe era neliniștit, iar eu i-am zis: „Ce-ai, tată, ești nebun? Obiectivul nostru este campionatul. Stai liniștit, n-am niciun fel de problemă”. Este adevărat că am fi pierdut 6 milioane de euro, dar asta este. Domnule, îmi place așa mult de băiatul ăsta…ce poți să-i spui? A calificat echipa și are 9 puncte în campionat, maximum. De 5-6 ani n-am mai așteptat echipa la hotel cu lauri, cu bucurie.
N-am avut nicio emoție cu Stanca, dar nu mai vreau să-l laud prea mult, că se supără iar Tătărușanu. Și așa s-a supărat”, a declarat Gigi Becali la DigiSport, în cadrul emisiunii Fanatik Show.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER