Steaua a pierdut aseară rușinos, scor 0-3 pe teren propriu, contra lui Rosenborg, în play-off-ul pentru Europa League, iar calificarea pare acum o fata morgana. O singură dată în istoria în istoria cupelor europene o echipă a reușit să răstoarne în deplasare, în manșa retur, o diferență de 3 goluri: Dinamo, în 2009, în disputa cu Slovan Liberec.
„Eroii de la Liberec”, așa au fost supranumiți în urmă cu 6 ani fotbaliștii din Ștefan cel Mare, după una dintre cele mai spectaculoase reveniri din istoria fotbalului modern. Comisia de Disciplină a UEFA a decis, atunci, ca echipa Dinamo să piardă, la masa verde, cu scorul de 0-3 meciul cu Slovan, ca urmare a incidentelor din prima manșă a play-off-ului Ligii Europa. Meciul din prima manșă a play-off-ului Ligii Europa, scor 0-2, fusese întrerupt în minutul 88, după ce suporterii de la Peluza Cătălin Hâldan au pătruns pe pista de atletism din jurul terenului.
Dezamăgiți de prestația favoriților, fanii lui Dinamo s-au transformat în huligani
În retur, Dinamo, ca și Steaua acum, nu era creditată cu șanse la calificare, însă dorea să își redobândească onoarea. Totuși, Niculescu&Co au ignorat calculele hârtiei, au întors scorul ireal și au împins partida la loviturile de departajare. Unde Matache, cu două penalty-uri apărate, a devenit eroul meciului (după ce, și în cele 90 de minute regulamentare, acesta avusese câteva parade de efect).
Steaua nu crede în calificare
Steaua avea ocazia să bifeze a 12-a prezență consecutivă în grupele unei competiții europene, dar în acest moment nimeni nu crede într-o minune. Asta și pentru că echipa lui Rădoi pare în comă, mai ales pe faza de atac, unde, deși jucătorii își creează ocazii, nu reușesc să finalizeze. Un alt argument în acest sens stă și în valoarea lui Rosenborg, văzută de toți superioară lui Liberec.
Imediat după fluierul de final de aseară, jurnaliștii au adus în discuțiile purtate cu oficialii din Ghencea „minunea de la Liberec”, însă nimeni nu a părut să mai ia în calcul varianta ca Steaua să ajungă iar în grupe. „La 2-0 mai credeam, acum e gata„, a dat tonul Becali, pentru ca pe aceeași lungime de undă să se situeze și Duckadam sau Rădoi. „Cred în minuni, dar nu în unele atât de mari„, a spus fostul mare portar, în timp ce tehnicianul a ridicat problema scurtcircuitelor din joc, dar și a valorii adversarelor: „Dacă ne gândim la cum s-a jucat prima repriză, ar putea exista șanse. Dar, judecând după a doua parte, șansele sunt „0”. Mergem acolo să jucăm pentru onoarea noastră. Nu se mai pune problema calificării, chiar dacă Dinamo a reușit să întoarcă un scor similar în trecut: diferența dintre echipe e prea mare„.
„Extraordinar! Nu credeam ca o sa sar vreodata in sus de bucurie pentru Dinamo” Gigi Becali, după ce Dinamo a învins în 2009 pe Slovan, cu 9-8 după loviturile de la punctul cu var
La finalul partidei de la Liberec, jucătorii lui Dinamo au fost în transă. Singurul care a avut puterea să se bucure imediat după terminarea partidei a fost Marius Niculae
Și Zaragoza a reușit minunea
Nu mai departe de această vară Zaragoza a remontat un handicap de trei goluri în returul semifinalei play-off-ului de calificare în Primera Division cu Girona, câștigând cu 4-1 în returul din Catalunya, după ce Girona se impusese în tur cu 3-0. Potrivit statisticianului cotidianului spaniol As, un asemenea comeback, realizat de la 0-3 de o echipă oaspete pe parcursul a două manșe eliminatorii s-a mai înregistrat o singură dată în fotbalul european! Nu doar în cupele europene, deci. E vorba, evident, despre Minunea de la Liberec, acolo unde Dinamo a anulat handicapul de 3-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER