Becali: „I-am atras pe huligani în capcană!”** VEZI AICI CUM!

Războiul dintre Gigi Becali și suporteri a continuat și aseară.
Chiar dacă inițial a minimalizat atitudinea suporterilor, afirmând
că ‘măsurile de siguranță’ au avut efectul scontat, latifundiarul a
schimbat placa.

Așa cum ProSport v-a anunțat încă de aseară, tribuna a
II-a din Ghencea a fost extrem de vehementă la adresa
europarlamentarului. Locul unde trebuiau ‘implantați’ pensionarii
și studenții lui Gigi s-a transformat într-o adevărată peluză.

Ultrașii ale căror abonamente au fost anulate au luat locul în
tribună și au continuat războiul cu patronul. Gigi nu a stat pe
gânduri și și-a trimis ‘gorilele’ peste fani, care vor avea de acum
încolo interzis pe stadion.

Gata, în Ghencea s-a terminat cu huliganismul! Cei care
m-au înjurat și jignit la meciul cu Fenerbahce au fost atrași în
capcană, au numele scanate în baza de date, au fost filmați și acum
sunt interziși pe stadion. O să vadă lumea ce galerie frumoasă va
avea Steaua, cu studenți, elevi, pensionari și tineri care se vor
ține de mână cu prietenele lor. Nu îmi este teamă că vor apărea
alții în locul celor care vor fi interziși pe stadion dacă mă vor
mai înjura
„, a spus Gigi Becali pentru NewsIn, citat de
Sport.ro

Publicat: 23 10. 2009, 14:01
Actualizat: 23 10. 2009, 14:57