Becali îi liniștește pe românii care vor merge la Napoli: „S-o mai fura un portofel, dar în rest e ok”

Cu două zile înainte de înfruntarea de pe „San Paolo”, Victor
Becali îi mai calmează pe steliștii care s-au încumetat să meargă
până la Napoli să-și susțină echipa. Agentul FIFA cunoaște bine
zona, oamenii ori fotbalul de acolo încă din tinerețe și spune că
lucrurile nu mai sunt atât de înfricoșătoare ca acum câțiva
ani.

Cum e la Napoli? Ar trebui să se teamă românii care merg
la meci?

Am citit și eu prin presă despre ce va fi acolo, că moartea vine pe
scuter și așa mai departe. Prostii, exagerări… Există,
într-adevăr, o infracționalitate mai mare decât în alte părți, dar
se referă la cea mică…

Adică?
Păi, poate s-o mai fura un portofel, o poșetă de pe motocicletă,
dar în rest totul e ok acolo. Ce, numai la ei riști să rămâi fără
geantă?!

Păi cei de la Liverpool au avut vreo doi fani înjunghiați de pe
scutere…

Așa e, dar nu tot în presa din Anglia s-a scris că se fură și la
noi?!

Se discută totuși de mafie, celebra Camorra…

Da, dom’le, știu, dar crezi că îi vezi pe camorriști pe stradă, la
lumina zilei?! Prostii!

Se spune că sunteți familiarizat cu orașul, cu oamenii,
pentru că ați fi avut afaceri acolo…

Nu, eu n-am lucrat, fratele meu a stat mai mult la Napoli. Am fost
și eu de multe ori în zonă, cunosc obiceiurile, locurile. Vă spun
că napoletanii sunt oameni foarte clazi, nu te lasă să pleci fără
să mănânci ceva dacă le intri în casă… E mizerie, e adevărat,
gunoaie, sărăcie, dar au suflete mari.

Napoletanii sunt oameni de mare caracter, oameni calzi! E posibil
să mai fie probleme în legătură cu imigranții români, dar nimic
deosebit

Victor Becali, agent FIFA

Publicat: 13 12. 2010, 01:34
Actualizat: 13 12. 2010, 01:35