Mai sunt câteva zile până la meciul primăverii pentru steliști. Rusescu și compania au scăpat de zăpada din România și sunt gata și pentru primele meciuri. Steaua – Levski Sofia va fi primul amical al iernii, duminică de la 18:00.
Edi Iordănescu spune că meciul cu Twente este important pentru tot fotbalul românesc, nu doar pentru Steaua.
„Atmosfera la echipă e foarte bună. De când facem pregătire cu mingea, moralul băieților a crescut. E foarte importantă dubla manșă cu Twente. Nu doar pentru Steaua, ci pentru întreg fotbalul românesc”, a declarat secundul lui Ilie Stan la Dolce Sport
Steliștii nu renunță nici la lupta la titlu
„Steaua are și o competiție internă pe care pune accent, nu putem să pregătim echipa numai pentru această dublă manșă. Momentan ne concentrăm pe jocul cu olandezii și apoi vom vedea ce se va întâmpla în startul returului. Twente e în plină competiție și vor avea patru meciuri oficiale până la întâlnirea directă”, a mai spus Iordănescu.
PROGRAMUL STELEI IN TURCIA:
Steaua – Levski, duminica, 18:00 Steaua – Legia, 31 ianuarie Steaua – Mlada Boleslav, 2 februarie Steaua – Concordia Chiajna, 4 februarie Steaua – Kuban Krasnodar, 5 februarie Steaua – FC Jablonec, 7 februarie Steaua – Debrecen, 8 februarie
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER