Antrenorul echipei Steaua București, Massimo Pedrazzini, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că formația sa trebuie să spele rușine de la meciul tur cu Rosenborg Trondheim, pierdut, pe teren propriu, cu scorul de 3-0.
„Meciul de mâine seară (n.r. – joi seară) este foarte important, deoarece trebuie să aratăm că în primele 60 de minute din tur am fost o echipă bună care a pus în dificultate o formație experimentată ca Rosenborg. Trebuie să spălăm rușinea din tur, iar băieții știu că trebuie să se întoarcă cu un rezultat pozitiv. Nu putem schimba atitudinea într-o clipă, dar am arătat că suntem o echipă valoroasă. Avem de câștigat onoare și în fotbal nu se știe niciodată ce se poate întâmpla. Ne dorim să marcăm repede, dar este un meci de 90 de minute și nu trebuie să ne grăbim. Trebuie să fim mai concentrați și mai atenți. Hamroun nu a făcut deplasarea, este accidentat. Papp nu mai simte dureri, dar vom vedea mâine dacă va fi titular. Am avut o întâlnire cu patronul, i-a încurajat pe jucători și le-a promis o primă de calificare de 50.000 de euro„, a spus Pedrazzini.
Mijlocașul Lucian Filip a afirmat că Steaua nu are nimic de pierdut în partida retur de la Trondheim. „Sunt pregătiți din punct de vedere fizic și psihic. Nu am venit să facem act de prezență, nu avem nimic de pierdut. Sunt sigur că vom face un meci bun. Trebuie să fructificăm ocaziile pe care le vom avea. Vom da totul pe teren și rămâne de văzut care va fi rezultatul la final. Victoria de la Craiova ne-a dat încrederea că putem face un meci bun cu Rosenborg. Tade este un profesionist, iar declarațiile patronului l-au motivat„, a precizat Filip.
Partida Rosenborg Trondheim – Steaua București, din manșa secundă a play-off-ului Ligii Europa, se va disputa joi, de la ora 21.00. În tur, Steaua a fost învinsă, pe teren propriu, cu scorul de 3-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER