Belo așteaptă FINALA: „Majoritatea românilor țin cu Athletic Bilbao,** eu voi ține cu Bucureștiul!”
MECIUL LOR, FINALA NOASTRĂ‚! Atletico Madrid – Athletic Bilbao, LIVE pe ProTV, miercuri, 9 mai, de la 21:15
Miodrag Belodedici, ambasadorul finalei Ligii Europa dintre Athletic Bilbao și Atletico Madrid, din 9 mai, de pe Arena Națională, a declarat, într-un interviu acordat cotidianului As, că majoritatea românilor vor susține echipa pregătită de Marcelo Bielsa.
„Românii sunt nerăbdători să vadă echipa Athletic condusă de domnul Bielsa, surpriza Europei. Este echipa la modă. Surpriza turneului. Traiectoria ei a fost extrem de comentată. Manchester United, Schalke…după jocuri bune. Aș spune că majoritatea românilor țin cu domnul Bielsa și echipa sa, deși admiră și pe Atletico Madrid„, a spus Belodedici.
Întrebat cu cine va ține la finală, Belodedici a spus: „Cu București. Mi-ar fi plăcut să vină aici Valencia, unde am jucat doi ani. Dar oricum va fi o finală minunată. Două echipe care joacă frumos, pe atac. Vor fi multe goluri. Echipele au personalitatea antrenorilor care le conduc. Domnul Bielsa a oferit experiența sa unui grup de tineri impetuoși; Simeone antrenează de mai puțin timp, dar transmite ambiția sa jucătorilor„.
Fostul jucător a adăugat că bucureștenii așteaptă cu nerăbdare această finală, mai ales pentru că se întâlnesc două echipe spaniole, iar în Spania locuiesc mulți români.
În probleme câinilor fără stăpân, Belodedici a afirmat că aceștia nu vor fi pe străzile din centrul Capitalei în zilele în care madrilenii și bascii vin la București. „Câini sunt peste tot. Până la birou m-am întâlnit cu unii. Este adevărat, sunt mulți. Dacă te duci cu bicicleta sau motocicleta, e pericol. Dar în aceste zile vor dispărea, cel puțin în centrul orașului”.
„Duelul finalei” este în opinia lui Belodedici cel dintre Fernando Llorente și Radamel Falcao, iar cel care va câștiga acest duel va da titlul echipei sale.
Finala Ligii Europa, dintre Atletico Madrid și Athletic Bilbao, este programată la 9 mai de la ora 21.45, pe Arena Națională, fiind transmisă în direct de Pro TV.