Benzar, despre evoluțiile inconstante ale echipei: „Avem nevoie de timp”. Obiectivul fundașului în Europa League, diferit față de dorința lui Becali

Romario Benzar se adaptează rigorilor de la FCSB cu care a pierdut în fața fostei sale echipe, Viitorul Constanța, în ultima etapă din campionat, scor 0-1. Fundașul dreapta se pregătește de primul meci din grupele Europa League, contra celor de la Viktoria Plzen.

FCSB le va avea ca adversare în grupa din Europa League pe Viktoria Plzen, Lugano și Hapoel Beer-Sheva, vicecampionii României vor debuta în partida cu cehii, de joi, de la ora 22:05. Benzar nu a reușit cu Viitorul să ajungă nici în grupele Ligii Campionilor și nici în cele din Europa League, dar le promite fanilor FCSB-ului că echipa se va califica în primăvara europeană: „Obiectivul nostru este să ieșim din grupe, am mare încredere în colegii mei, în staff și cred că vom face o figură frumoasă și vom ieși din grupe. Îmi cunosc colegii, știu că suntem o echipă foarte bună și acest lucru îmi dă încredere. Important e să dovedim pe teren că suntem peste toate adversarele din grupă. Pe hârtie arătăm foarte bine, dar nu tot timpul acest lucru se întâmplă și pe teren”, a declarat Romario Benzar pentru Telekomsport.ro

  • „Nu mă interesează Europa League. Băgăm rezervele. Mă interesa doar play-off-ul Champions League. Ne axăm pe campionat”, a declarat Becali după tragerea la sorți din Europa League. 

Sub comanda lui Dică, FCSB a dat dovadă de inconstanță de la începutul campionatului. Tehnicianul vicecampioanei nu a reușit încă să închege lotul, iar Benzar a vorbit despre acest aspect: „Am venit mulți jucători noi în această vara și cred că avem nevoie de timp ca să se închege o echipă așa cum trebuie. Dar eu sper că în cel mai scurt timp să se întâmple acest lucru, ca jocul nostru să fie mult mai bun și sa obținem rezultatele pe care ni le dorim. Ne pare rău că am pierdut în campionat cu Viitorul, dar cu siguranță joi vom arată o altă față și noi sperăm să câștigam” a adăugat fundașul dreapta.

FCSB a pierdut teren în fața CFR-ul, după ultima etapă în urma înfrângerii de la Ovidiu, scor 0-1. În acest moment, echipa antrenată de Dică este pe locul 4 în campionat, la patru puncte de liderul CFR. 

Publicat: 13 09. 2017, 14:34
Actualizat: 13 09. 2017, 14:35