Chiar dacă roș-albaștrii s-au grăbit să prindă avionul spre țară, totuși Bergodi a făcut o radiografie a jocului echipei sale la conferința de presă de la finalul partidei cu Ujpest.
Mister, mulțumit de jocul Stelei? Putem spune că sunt destul de mulțumit! Dar să știți că, totuși nu mi-au plăcut de loc ultimele 20 de minute jucate de elevii mei. S-a văzut clar că noi am avut o cădere în joc. Cu toate acestea, calificarea s-a decis odată ce am reușit să marcăm golul cu numărul trei al nostru în economia acestei duble manșe.
McStay a mai surprins cu ceva? Nu pot spune asta! La fel ca și mine, el e tot de foarte puțin timp la echipă și nu prea are timp să-i imprime formației sale stilul scoțian de joc. Totuși, o impresie bună mi-a lăsat jucătorul Foxi introdus de Mc Stay în partea a doua a jocului.
Nu credeți că adversarul a fost prea slab? Ujpeste este o formație bună pentru campionatul Ungariei. Sunt sigur că și în acest an se va bate pentru câștigarea campionatului.
La pauză, credeați că meciul va fi suspendat? Sincer să fiu, vă pot spune că m-am temut, deoarece ma văzut că au apărut unele incidente între suporteri.
Szekely e pe drumul cel bun, ce se întâmplă cu el? Mă bucur pentru Janos. Eu nu am făcut decât să-i dau foarte multă încredere. Am purtat mai multe discuții cu el, la fel cum vorbesc destul de mult și cu colegii lui.
Au fost afectați jucătorii de incidentul de la hotel? Este bine că totul a trecut și a fost o alarmă falsă. În plus, este și mai bine că fotbaliștii mei au trecut peste acest nefericit incident.
Steaua va juca cu Motherwell, cum comentați? Am auzit că la un momendat această echipă conducea cu 6-0, după rezultat putem spune că mai bine jucam cu Flamutari. Revenind la lucruri mai serioase, este clar că noi vom întâlni o echipă bună.
S-au făcut pauze de hidratare Arbitrul englez Andre Marriner a trebuit să întrerupă meciul de mai multe ori, permițând astfel jucătorilor să meargă la băncile de rezervă pentru a bea apă. Jocul s-a desfășurat pe o temperatură de 32 de grade, iar arbitrul îi anunțase pe fotbaliști că va opri jocul de câte ori va fi nevoie pentru hidratare.Â
Goian a purtat banderoala Antrenorul Stelei a hotărât în partida de aseară să-i dea banderola de căpitan lui Dorin Goian, deoarece Sorin Ghionea nu a fost trecut nici măcar pe banca de rezervă din cauza unei accidentări. Totodată, noul antrenorul a decis ca al treilea căpitan al echipei în acest sezon să fie fundașul Petre Marin.
„Jair” va fi suspendat Bergodi va trebui să aleagă pentru următorul meci din cupele europene înlocuitorul pentru Petre Marin. Fundașul va fi suspendat din cauza cumulului de „galbene”, după ce a încasat un avertisment în minutul 18 al partidei de la Budapesta. Pentru postul de fundaș stânaga se vor lupta Ninu și portughezul Thinino. Cu echipamentul de rezervă După ce în urmă cu două săptămâni fotbaliștii roș-albaștri și-au prezentat noul echipament, ieri pentru prima dată în acest sezon, steliștii au decis să evolueze în meciul cu Ujpest cu tricourile de rezervă. Se pare, că de acum încolo, echipamentul verde fosforescent va fi cel care steliștii îl vor purta în meciurile din deplasare
Ungurii n-au mai returnat mingile Fotbaliștii roș-albaștrilor au avut unele probleme cu suporterii lui Ujpest din spatele porții lui Tătărușanu, atunci când aceștia făceau încălzirea înainte de startul întâlnirii. Astfel, după ce jucătorii lui Bergodi au tras două baloane în peluză, fanii maghiari le-au reținut, crezând că elevii antrenorului italian trimit către ei mingile intenționat! De fapt, fuseseră doar două execuții greșite ale fotbaliștilor români.Â
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER