Bergodi:** „Să-i batem iar!”

La adăpostul avantajului de trei goluri, antrenorul italian nu se crede calificat și spune că pe teren va trimite cea mai bună echipă: „Am respect pentru Saint Patrick’s, chiar dacă i-am învins cu 3-0. Să nu uităm că în prima repriză din Ghencea au evoluat foarte bine. Trebuie să ne facem jocul nostru, ei sigur nu se vor apăra, trebuie să atace, și îi vom surprinde. Nu ne va fi ușor să jucăm contra lor, mai ales că avem foarte mulți fotbaliști tineri în echipă. Ne vom dărui pe teren, vrem să le facem bucurii și celor din țară, dar și celor care vor asista live la meci”.

 Ghionea va fi titular

O veste importantă pentru fanii Stelei este revenirea în primul „11” a căpitanului Sorin Ghionea. „Ghionea va fi pe teren, echipa are nevoie de experiența lui. Un jucător foarte valoros, care ne ajută la fiecare meci”, a spus Bergodi, care a vorbit relaxat despre primul „11”: „Terenul arată foarte bine, suntem destul de mulțumiți, în această privință nu este nicio problemă. Păstrez cea mai bună echipă, nu voi menaja pe nimeni. S-a acumulat foarte multă oboseală, dar cei care vor intra vor aduce un plus, pentru că-s odihniți. Tininho nu cred că va juca de la început, acolo va fi Ninu, pentru că este înlocuitorul perfect pentru Petre Marin. Am vorbit cu Pantelis Kapetanos la sfârșitul antrenamentului de ieri și am căzut de acord că e mai bine să-l menajăm pentru meciul acesta. Vreau să-i dau o șansă și lui Bibișkov, și el are nevoie de meciuri în picioare”.

 „Suntem cam obosiți”

Distanța mare de la București la Dublin a complicat puțin lucrurile înainte de derby-ul cu Dinamo, Bergodi acuzând oboseala: „Din păcate, acest meci din Europa League a căzut înainte de partida cu dinamoviștii. Și distanța mare este o problemă, e destul de obositor. Și înainte de meciul cu CFR Cluj a fost la fel, iar atunci am jucat foarte bine. Am încredere că echipa mea va repeta aceeași evoluție”.

 

 
 

Publicat: 27 08. 2009, 08:25
Actualizat: 27 08. 2009, 08:30