‘Blestemul’ Guttmann a fost și în România! Aventura s-a încheiat brusc: „Mi s-a spus ce jucători să bag pe teren”
Cel care a blestemat Benfica să nu mai câștige niciodată o cupă europeană a antrenat în România, în anii ”40, după terminarea războiului
Fanii lui Benfica și‑au reamintit de cel care i-a blestemat în urmă cu 51 de ani
Branislav Ivanovic a decis finala Europa League în minutul 90+2, iar fanii Benficăi și-au adus aminte de vorbele celui mai bun antrenor din istoria clubului lusitan: Bela Guttmann, un maghiar cu origini evreiești, care a venit pe banca Benficăi în 1959. Avea de gând să revoluționeze jocul și a fost primul antrenor care a trecut la un sistem cu patru fundași, nu trei, cum era în acea perioadă. A dat afară 20 de jucători și a promovat tineri. Un an mai târziu a câștigat campionatul Portugaliei pentru ca în 1961 și 1962 să câștige Liga Campionilor. Benfica devenise o forță mondială, iar Guttmann cel mai bun antrenor din lume. Asta i-a dat antrenorului maghiar curaj să ceară o mărire de salariu. A fost refuzat și a plecat înjurând și blestemând din biroul șefilor: „Nu veți mai câștiga un trofeu european 100 de ani”. 51 de ani mai târziu, Benfica a pierdut a șaptea finală europeană din tot atâtea posibile de la plecarea lui Guttmann.
A jucat și antrenat în 14 țări
Bela Guttmann a fost un călător. În cariera sa de fotbalist și antrenor a trecut prin 14 țări de pe trei continente. În drumul său s-a oprit și în România, o scurtă perioadă. În 1946, Ciocanul București, care doi ani mai târziu urma să își schimbe numele în Dinamo, îl numea pe Guttmann antrenor principal. Maghiarul era privit ca un adevărat garant pentru schimbarea în bine a fotbalului din România, mai ales că Ungaria era o adevărată forță. Doar că proiectul său nu a prins rădăcini, și Guttmann a plecat după doar jumătate de an. „Conducătorul mi-a spus ce jucători să bag în teren. I-am răspuns: «OK, tu conduci clubul, pari să știi regulile de bază ale jocului». Și am plecat!”, a povestit Guttmann despre aventura sa în România.
Finalele pierdute
• 1963: Benfica – Milan 1-2 (CCE)
• 1965: Benfica – Inter 0-1 (CCE)
• 1968: Benfica – Man. Utd 1-4, după prelungiri
• 1983: Benfica – Anderlecht 1-1 și 0-1 (Cupa UEFA)
• 1988: Benfica – PSV Eindhoven 5-6, după penalty-uri (CCE)
• 1990: Benfica – Milan 0-1 (CCE)
• 2013: Benfica – Chelsea 1-2 (EL)
Românul Elek Schwartz a fost unul dintre urmașii lui Bela Guttmann. În 1965 a ajuns în finala Cupei Campionilor cu Benfica, dar a pierdut-o în fața lui Inter Milano