Ladislau Boloni a vorbit despre calificarea incredibilă a lui Standard Liege în Liga Europa. În ultimul meci din grupe, gruparea belgiană a sperat chiar la un loc în optimile Ligii Campionilor, însă a depins și de un eventual succes al lui Arsenal la Olympiakos. Scenariu care nu s-a adeverit, ba mai mult, Standard a fost la un pas să piardă și locul de Europa League, după ce Alkmaar a condus cu 1-0 până în prelungirile partidei. Portarul Bolat a înscris cu capul în minutul 95, iar gruparea belgiană a obținut in extremis locul în 32-imile Ligii Europa, unde ar putea întâlni-o chiar pe Unirea.
Boloni a lăudat după meci prestația suporterilor belgieni, care și-au încurajat echipa tot timpul, și a declarat că golul calificării a fost marcat nu de portar, ci de public. „Am vrut să mulțumesc astfel spectatorilor noștri, sunt extraordinari, rar mai întâlnești asemenea oameni. I-aș compara cu fanii Stelei de pe vremea când jucam în Cupa Campionilor. Te iau și te împing spre victorie. Dacă n-am fi avut probleme cu atâția jucători accidentați, echipa ar fi putut ajunge fără probleme în „optimile” Ligii Campionilor”, a declarat Boloni, într-un interviu acordat EVZ.
„Sunt mândru că am reușit cu Standard a doua calificare consecutivă în primăvara europeană. E o premieră pentru istoria acestui club. Îmi pare rău pentru Dan Petrescu și pentru Unirea, fiindcă echipa ar fi fost capabilă să se califice în optimile Ligii Campionilor. Dan merită felicitări. Cei de la Unirea Urziceni sunt niște eroi”, a mai spus Boloni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER