„Bonetti rămâne! **Pleacă jucătorii!”
Dinamo a pierdut prima manșă a „dublei” cu Slovan Liberec, considerată de acționari meciul decisiv pentru acest sezon al roș-albilor. Însă postul lui Dario Bonetti, avertizat de iminența demiterii în cazul pierderii calificării, nu mai este în pericol. Acest lucru a fost anunțat de către Nicolae Badea, care a spus că preferă să păstreze antrenorul și să concedieze anumiți jucători. „Bonetti nu a avut cum să pregătească meciul luând în calcul greșelile individuale ale jucătorilor. El va fi păstrat la echipă. Dar vom reanaliza relațiile contractuale cu anumiți jucători”. Anunțul președintelui CA al FC Dinamo a survenit ședinței acționarilor dinamoviști de la finalul partidei, care însă nu au precizat care va fi poziția lor în cazul unor eșecuri cu CFR Cluj și Steaua.
"Nu vreau să plec de la Dinamo. În prima repriză, echipa a fost foarte nervoasă, dar în a doua repriză ne-am mai revenit și ne-am creat ocazii. Nu e o problemă de alcătuire a echipei, ci doar de concentrare. Totul depinde de jucători, și nu de mine"
Dario Bonetti, antrenor Dinamo
"Cu siguranță Dario Bonetti va rămâne în continuare la club! Avem nevoie să continuăm proiectul în care ne-am angajat. De plecat, o vor face unii jucători, în condițiile contractuale existente"
Nicolae Badea, președinte CA Dinamo
"Trebuia să fie o seară frumoasă pentru suporterii noștri, dar îmi pare rău că s-au întâmplat astfel de lucruri. Nu mă așteptam ca fanii să facă așa ceva"
Dario Bonetti, antrenor Dinamo
"Cred că mai sunt speranțe și mergem să jucăm fotbal în Cehia” Dario Bonetti, antrenor Dinamo"
"Cea mai vagaboandă galerie, cei mai derbedei suporteri sunt ăia de la Dinamo. Ei au bani, că stau în Floreasca. Mi-ar părea rău să falimenteze Dinamo, că n-o să mă mai pot ciondăni cu Borcea"
Gigi Becali, patron Steaua
Â