Borcea a schimbat strategia pentru SALVAREA sezonului!** Cum va face Dinamo rost de 4 milioane €
mult ca sigur, Alexe și Torje vor începe sezonul în tricoul lui
Dinamo. Șefii au discutat cu Liviu Ciobotariu și i-au prezentat
obiectivul începutului de sezon. Acesta este calificarea în grupele
Europa League și, implicit, cele patru milioane de euro pe care
clubul le-ar încasa. Pentru asta, șefii nu vor să vândă cele două
„motoare” ale echipei cel puțin atât timp cât echipa va fi
angrenată în cupele europene.
„Dacă rămân Torje și Alexe, ne batem la campionat”. Așa a arătat
titlul ultimului interviu acordat de Liviu Ciobotariu în ProSport.
Șefii se pare că au înțeles vorbele tehnicianului, astfel că, până
la urmă, cei doi mijlocași considerați de mulți „motoarele” echipei
vor începe campionatul în echipamentul „câinilor”. Borcea și Badea
au schimbat doar obiectivul. Dacă la campionat încă nu se prea
gândește nimeni, la grupele Europa League trag toți cu ochiul. Mai
precis la cele peste patru milioane de euro care ar intra în
vistieria clubului în cazul în care Dinamo ar reuși să treacă de
turul preliminar și de play-off-ul competiției.
Cesena
îl ia pe Alexe și după terminarea parcursului
european
Iar decizia a fost simplă, mai ales că în acest moment pe numele
celor doi există o singură cerere de împrumut, în valoare de
700.000 de euro, venită pentru Marius Alexe de la Cesena. În plus,
italienii, care nu sunt angrenați în cupele europene, l-ar putea
lua pe decarul „câinilor” și după ce Dinamo ar termina parcursul
european. În plus, în condițiile inaugurării Național Arena, locul
unde roș-albii vor disputa meciurile de acasă în a doua competiție
a UEFA, șefii speră ca rețeta financiară pentru meciurile din
grupele Europa League să fie una foarte bună.
4 milioane de euro ar plăti
Cesena pentru transferul definitiv al lui Alexe