Bratu e convins de calificare:** „Dau gol și cu austriecii”
Florin Bratu a marcat luni, pentru prima dată în 2011 pentru Gaz Metan, în meciul cu Voința Sibiu (scor 3-0), și dorește să recidiveze mâine în returul play-off-ului Europa League, cu Austria Viena.
Fostul internațional a reușit primul gol în tricoul Gazului, luni, în derby-ul județean cu Voința Sibiu, meci început, postură obișnuită pentru el în ultimele luni, pe banca de rezerve. Reușita l-a bucurat într-atât de mult pe fostul golgheter al lui Dinamo, încât speră la o recidivă mâine-seară, contra celor de la Austria Viena, în Europa League.
„Dacă voi fi folosit joi seara, vreau să marchez și cu austriecii, deoarece asta trebuie să facă un atacant. Nu cred că e imposibil să ajungem în grupe”, a mărturisit Bratu, care are mari șanse să debuteze contra vienezilor în Europa în tricoul lui Gaz Metan.
Doar 5 lei biletul la meci
Medieșenii vor să aibă sprijinul fanilor la partida de mâine-seară, așa cum a avut și Steaua în Gruia, iar pentru asta au stabilit unele dintre cele mai mici prețuri la bilete în cupele europene. Astfel, un tichet la peluze costă numai 5 lei, iar unul la tribune va putea fi achiziționat contra a 10 lei. „Aș vrea să fie stadionul plin. 2-0 cu Austria Viena nu e un scor imposibil, așa că poate vom mai face o minune”, a spus și tehnicianul Cristi Pustai.